ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

USER, parte din dezbaterea privind reconstrucția Ucrainei

Data:

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) a participat, pe 9 septembrie, la dezbaterea „Alianța euro deputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei (AMEERU)”, organizată în sala „Mircea Ionescu-Quintus” a Camerei Deputaților, București.

Potrivit unui comunicat transmis redacției, evenimentul a reunit europarlamentari și parlamentari naționali, reprezentanți ai Guvernului, ai mediului asociativ și ai mediului de afaceri, fiind dedicat găsirii unor direcții comune de acțiune pentru susținerea procesului de reconstrucție a Ucrainei.

Intervenția USER: vocea sectorului asociativ

În cadrul dezbaterii, Iuliana Badea, secretar general al USER, a prezentat perspectiva sectorului de expediții și logistică asupra acestui proces, subliniind că transporturile reprezintă infrastructura nevăzută a reconstrucției, fără de care niciun program economic sau social nu poate funcționa. Ea a evidențiat importanța dialogului constant între instituțiile publice, mediul asociativ și mediul privat, pentru a asigura o reconstrucție coerentă și eficientă.

„Un element esențial pe care vreau să-l subliniez este faptul că USER este deja partener al celor două asociații de profil din Ucraina. Încă de la începutul conflictului am colaborat strâns, atât pentru a sprijini companiile de transport și logistică aflate în dificultate, cât și pentru a identifica soluții de continuitate a fluxurilor comerciale. Această experiență comună ne dă forța și legitimitatea de a contribui activ la reconstrucția Ucrainei. Asociațiile din domeniul transporturilor și expedițiilor au o dublă misiune: pe de o parte, de a sprijini imediat coridoarele umanitare și comerciale, iar pe de altă parte, de a crea o viziune pe termen lung pentru conectivitatea regională. Experiența noastră arată că logistica este coloana vertebrală a oricărei economii – fără rute sigure, rapide și eficiente, investițiile nu pot fi valorificate”, a menționat Iuliana Badea.

Colaborare regională consolidată

USER a adus în atenția participanților faptul că, încă din primele momente ale conflictului, a construit parteneriate active cu cele două asociații de profil din Ucraina, prin care au fost dezvoltate schimburi de experiență și inițiative comune. Această colaborare reprezintă nu doar un sprijin direct pentru sectorul ucrainean, ci și o punte pentru întărirea relațiilor economice regionale, în care România are șansa să joace un rol strategic.

Implicații pentru industria de expediții

Pentru membrii USER și pentru întreaga industrie de transport și logistică, dezbaterea a reconfirmat faptul că reconstrucția Ucrainei este o oportunitate, dar și o responsabilitate. În același timp, participarea la astfel de platforme de dialog consolidează poziția USER ca interlocutor de încredere între mediul privat și autorități, la nivel național și european.

Prin implicarea sa la evenimentul AMEERU, USER își reafirmă misiunea de a susține nu doar interesele membrilor săi, ci și dezvoltarea unei economii regionale mai conectate, mai reziliente și mai sustenabile.

„Din perspectiva noastră, reconstrucția Ucrainei trebuie să se bazeze pe: dezvoltarea infrastructurii de transport multimodal, care să conecteze Ucraina cu România și Republica Moldova, dar și mai departe, cu Uniunea Europeană; simplificarea procedurilor vamale și digitale, pentru a facilita comerțul și a reduce blocajele de frontieră; formarea de competențe profesionale în logistică și transport, astfel încât resursa umană să fie pregătită să gestioneze noile provocări”, a concluzionat Iuliana Badea, ssecretarul general al USER.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

România și-a promovat regiunile la Expo Real 2026

Companiile germane și-au consolidat prezența în România și continuă...

CCIB. Topul Firmelor din București – sectoarele 3 și 4

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a...

UPDATE! Incident tehnic temporar în platforma TollRo!

UPDATE: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali,...

UNTRR și CONCORDIA. Fără sancțiuni până la stabilizarea sistemului TollRo

UNTRR și Confederația Patronală Concordia au solicitat, în cadrul...

400 de unități IVECO S-Way, în flotele a 3 operatori-cheie din Spania

IVECO furnizează 400 de camioane S-Way către Grupo Isabel...

CATL lansează noi baterii pentru vehicule comerciale

CATL a introdus TECTRANS II, o nouă platformă modulară...

CzechToll. Sistemul slovac de taxare rutieră se schimbă, din 2027

Sistemul slovac de taxare rutieră se va schimba, de...

Podul Maramureș-Transcarpatia, construit peste Tisa, deschis autoturismelor

Circulația pe podul denumit simbolic Maramureș-Transcarpatia, construit peste râul...