VIDEO. DOCUMENT: Parlamentul a suspendat plata CAS și a utilităților

Parlamentarii PSD, ALDE și Pro România au adoptat, în 3 aprilie, suspendarea plății contribuțiilor sociale datorate atât de angajați, cât și de angajatori pentru veniturile din salarii, precum și a plății facturilor la utilități: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile.

Legea a fost trimisă la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Parlamentarii USR au susținut, prin vot, prevederea referitoare la suspendarea CAS.

Parlamentarii PNL au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională această lege.

Iată prevederile Legii pentru acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice și juridice:

  • La cererea contribuabilului operator economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână virarea contribuţiilor de asigurări sociale calculate și retinute de angajator aferente veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, aşa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020.
  • La cererea beneficiarului, persoană fizică, afectată direct sau indirect de măsurile impuse de autoritățile competente, pe perioada stării de urgență sau a operatorului economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile.

Într-o postare video pe Facebook, liderul PSD, Marcel Ciolacu a făcut următoarele precizări:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.