Vola: Prețul zborurilor de Valentine’s Day pornesc de la 31 de euro

Anul acesta, cel mai ieftin bilet de Valentine’s Day a costat 31 de euro, pe ruta Cluj-Napoca – Bruxelles, iar pentru Dragobete, de 53 de euro spre Milano, potrivit Vola.ro.

La polul opus, cele mai scumpe bilete au fost pe ruta București-Atena, respectiv 304 euro, de Valentine’s Day, și pe ruta București-Innsbruck, 388 de euro, de Dragobete.

La nivel general, tariful mediu dus-întors pentru un pasager a fost de 132 de euro de Valentine’s Day și de 141 de euro de Dragobete. „Merită menționat că acest preț a fost mai mic în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, când un bilet de Valentine’s Day costa 143 de euro, iar unul de Dragobete – 173 de euro”, potrivit comunicatului transmis redacției. 

Milano, Paris, Roma, Veneția și Istanbul, în topul destinațiilor 

Italia este din nou în topul preferințelor românilor, mai ales că este o țară cunoscută pentru poveștile și destinațiile sale romantice și prețurile avantajoase pentru cupluri. De Valentine’s Day, Milano ocupă primul loc în clasamentul turiștilor, cu 17% din totalul zborurilor rezervate, urmat de alte orașe simbolice pentru cupluri, precum Paris, Istanbul, Veneția și Viena, conform Vola.ro. 

În weekendul de Dragobete, topul arată ușor diferit, dar se menține preferința românilor pentru Italia, primele trei orașe alese de ei fiind Roma, cu 15% din rezervări, Milano, cu 13% din rezervări, și Veneția, cu 11% din rezervări. Clasamentul este completat de Paris și Atena, alte două destinații alese frecvent de cupluri. 

Țările cu cel mai mare număr de rezervări pentru călătoriile de Valentine’s Day sunt Italia, Franța, Turcia, Austria și Spania, pe când Italia, Spania, Franța, Grecia și Portugalia sunt opțiunile românilor de Dragobete. 

„Luna aceasta, cele mai mari creșteri au fost înregistrate pentru Milano. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cererea a crescut cu 600% de Dragobete și cu 233% de Valentine’s Day. De asemenea, Istanbulul a crescut spectaculos, cu 400%, explicația fiind că românii nu mai au nevoie acum de pașaport pentru Turcia, intrarea în țară fiind permisă doar cu buletinul”, a transmis Vola.ro.  

Există, însă, și câteva destinații atipice care au intrat în atenția specialiștilor Vola: de Valentine’s Day, Rovaniemi (Laponia, Finlanda) a fost ales de turiști pentru experiențe unice precum aurora boreală. De Dragobete, o altă surpriză interesantă este Stavanger din Norvegia, oraș cunoscut pentru peisajele sale spectaculoase și pentru arhitectura formată din case albe.

Cum vor călători românii în februarie?

Vola.ro a înregistrat o creștere a rezervărilor cu 31% pentru data de 14 februarie față de restul lunii, semn că românii își doresc să celebreze această zi într-un loc special. Majoritatea zborurilor rezervate sunt cu plecare din București, reprezentând 58,62% din totalul rezervărilor de Valentine’s Day.

„În ceea ce privește durata medie a sejurului de Ziua Îndrăgostiților, aceasta e de 3-6 zile, ceea ce confirmă preferința cuplurilor pentru city-break-uri în marile orașe europene. De asemenea, rezervările last-minute sunt în creștere: 43.1% dintre pasageri au rezervat cu mai puțin de 30 de zile înainte de plecare. Nu în ultimul rând, cuplurile preferă locurile alăturate în avion și plătesc pentru acest serviciu: cererea a crescut luna aceasta cu 16%”, se arată în comunicat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.