Wizz Air revine in forta cu zboruri noi

 

Wizz Air va creste frecventa de zbor catre 16 destinatii externe, printre care Paris, Madrid, Roma, Milano si Barcelona, si va lansa doua curse noi spre Larnaca si Malaga, prin intermediul unui al cincilea avion alocat bazei din Bucuresti.

Astfel, din 15 decembrie, compania isi va creste capacitatea la 7 zboruri catre Venetia, la 6 curse saptamanale spre Barcelona si Bruxelles, la 4 zboruri spre Valencia, Madrid, Paris, Dortmund si Catania, la 3 curse spre Zaragoza, Cuneo, Forli si Napoli, la cate 14 curse pe saptamana spre Londra si Roma, la 9 zboruri saptamanale catre Milano si 2 catre Pisa. ‘Romania este una dintre cele mai importante piete pentru Wizz Air, iar bazele din Timisoara, Cluj-Napoca si Bucuresti sunt piete in crestere pentru noi. Vedem o oportunitate de crestere pe piata aeriana din Romania si de aceea am decis sa crestem frecventa zborurilor pe care le avem si sa lansam curse noi’, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, vicepresedintele Wizz Air, John Stephenson.

Totodata, Wizz Air va lansa doua zboruri noi, din Bucuresti spre Larnaca, incepand din 15 decembrie, si spre Malaga, din vara anului viitor. Operatorul va avea in sezonul de iarna 4 curse saptamanale catre Larnaca si 3 spre Malaga, iar in sezonul de vara 2011, spre Larnaca 6 pe saptamana.

Tarifele pe cele doua destinatii pornesc de la 50 de lei pentru o calatorie. Wizz Air a transportat in primele noua luni 1,6 milioane de pasageri din si spre Romania, cu 30% mai multi decat in aceeasi perioada a anului trecut, si a avut un grad mediu de ocupare de 86%. Pentru intreg anul 2010, compania estimeaza circa 2 milioane de pasageri din Romania.

Flota operatorului low-cost include 34 de aeronave Airbus A320, care opereaza de la 12 baze din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Cehia si Romania. Cea de-a 13-a baza, din Serbia, va deveni operationala din aprilie 2011.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.