ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Wizz Air: Servicii online disponibile; se pot face rezervări şi check-in

Data:

Serviciile online ale Wizz Air, companie care împlinește 18 ani în România, au redevenit funcţionale, în 20 iulie, după ce au fost afectate, în urmă cu o zi, de o pană informatică la sistemul Microsoft la nivel global.

Astfel, clienţii operatorului aerian pot rezerva acum bilete şi pot face check-in online.

„În urma eforturilor depuse de echipa Wizz Air ca răspuns la întreruperile de sistem la nivel mondial cauzate de un furnizor extern, Wizz Air se bucură să confirme că sistemele sunt acum în curs de revenire. În conformitate cu politica noastră şi chiar dacă cauza întreruperii a fost în afara controlului nostru, clienţii ale căror zboruri au fost anulate vor primi automat o rambursare de 120% sub formă de credite WIZZ în termen de 24 de ore de la ora programată a zborului. În cazul în care un client doreşte să îşi reprogrameze zborul în loc să primească o rambursare, trebuie să apeleze linia centrului de relaţii clienţi pentru asistenţă specială”, se arată într-un comunicat al Wizz Air.

În plus, clienţii pot rezerva din nou un zbor sau să solicite o rambursare prin intermediul website-ului oficial al companiei sau al aplicaţiei mobile.

Compania aeriană a anunţat, în 19 iulie, că următoarele servicii online nu sunt disponibile: website-ul şi aplicaţia mobilă Wizz Air; sistemul de rezervare; sistemul de check-in online şi afişarea cărţii de îmbarcare; centrele de contact – rezervări noi şi modificări ale celor existente.

Drept urmare, Wizz Air a anulat cursa 3059 spre Beauvais (ora de decolare 16:45) şi apoi 3005 Otopeni-Luton.

De asemenea, mai multe aeronave Wizz Airau avut întârzieri la decolare: cursa 3125 către Abu Dhabi – o întârziere estimată de o oră; cursa către Bologna – 48 de minute, cursa 3021 către Tenerife – o oră şi 10 minute; cursa 3099 către Memmingen – 45 de minute; cursa 3199 spre Bari – 2 ore şi 30 de minute; cursa 3093 spre Dortmund şi cursa 3089 spre Basel – o oră şi 55 de minute fiecare.

Mai multe zboruri au fost anulate, în 19 iulie, pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, din cauza unei pene informatice înregistrate de sistemul Microsoft, au informat și reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

În afară de cursele Wizz Air amintite mai sus, au fost anulate zborurile Aeroitalia 3114 Fiumicino-„Henri Coandă” şi 3115 „Henri Coandă”-Fiumicino (13:20), zborurile Lufthansa 1652/1653 (19:20) Munchen-Otopeni-Munchen şi TAP Portugal TP 7927 tot către Munchen (plecare 19:20).

De asemenea, aeronava Turkish Airlines 1044 a decolat spre Istanbul cu o întârziere de 2 ore şi 39 de minute.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

CCE-R: securitatea juridică – factor strategic pentru investiții

CCE-R a reunit la Oradea lideri din business, domeniul...

AnimaWings, zboruri dedicate evenimentului „Sports Special”

AnimaWings devine Official Airline Partner al „Sports Festival”, care...

Taximetriștii de la Gara de Nord, amendați cu 22.000 de lei

Taximetriștii găsiți în neregulă la Gara de Nord București...

Colliers: Piața de birouri din București, în T1

Tranzacțiile de închiriere pentru spații moderne de birouri din...

220 de stații de reîncărcare mașini electrice, în parcări din București

Primăria Capitalei va amplasa 220 de stații de reîncărcare...

CGMB: 190 de milioane de lei pentru semaforizarea inteligentă

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a aprobat, în ședința...

Ikarus revine, inclusiv electric

Producătorul maghiar de autobuze Ikarus a obținut o comandă...

Sute de concedieri la STB; CGMB a aprobat plăți compensatorii

Aproximativ 700-800 de angajați de la Societatea de Transport...