ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Tag: Arpechim

Angajaţii Oltchim vin peste Ponta la Bucureşti

Liderii sindicali ai Oltchim şi Arpechim au anunţat că 1.000 de angajaţi de la ambele unităţi vor veni, joi, la Bucureşti, să protesteze în faţa Guvernului...

Ponta cere acordul FMI să vândă Oltchim fără licitaţie

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi seara, la B1 TV, că Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) permisiunea ca...

Jefuirea Oltchim, ştiută de toate guvernele. SRI a transmis 190 de rapoarte

Privatizarea Oltchim a intrat în vizorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), dar George Maior, directorul acestei instituţii, a declarat, vineri, că “situaţia de acolo...

Oltchim învie într-o lună, dar sindicaliştii nu mai au răbdare şi reiau protestele

Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, promite că, în două săptămâni, două secţii ale combinatului vor fi repornite, urmând ca într-o lună să fie reluată 65%...

Dan Diaconescu a câştigat Oltchim la licitaţie, cu 45 de milioane de euro. Cine se află în spatele lui

Patronul OTV, Dan Diaconescu, a câştigat licitaţia pentru pachetul majoritar de acţiuni (54%) al companiei Oltchim, scos la vânzare de Ministerul Economiei. Anunţul a...

Oltchim trimite în şomaj tehnic 506 angajaţi de la Bradu. Oamenii protestează la poarta combinatului

Conducerea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea va trimite în şomaj tehnic, începând de luni, 506 salariaţi din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu (Argeş), în urma lipsei...

Arpechim trece un pic la stat

Rafinaria Arpechim de langa Pitesti va fi preluata in scurt timp de statul roman, discutiile purtate in acest sens cu OMV Petrom fiind in...