ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Academia de Tenis din Bucureşti este gata. GALERIE FOTO

Data:

Primarul general Sorin Oprescu a inaugurat, astăzi, Academia de Tenis din complexul sportiv “Lia Manoliu” din Bucureşti, după 5 luni de la începerea lucrărilor, în valoare de peste 4,5 milioane de lei, fără TVA, bani alocaţi din bugetul municipalităţii.

Amplasată în imediata apropiere a Arenei Naţionale, Academia de Tenis are 6 terenuri cu nocturnă şi gradene ce asigură 1.152 de locuri, adresându-se, în principal, elevilor şi şcolilor sportive, care pot încheia cu municipalitatea protocoale de colaborare pentru cursuri de tenis.

După ce copiii vor termina cursurile, Academia de Tenis va fi deschisă publicului larg, tarifele de acces urmând să fie stabilite în primăvara anului viitor, promite Oprescu.

În toamna anului viitor va fi instalat un balon de protecţie pentru toate suprafetele de joc, astfel încât să poată fi funcţionale în toate anotimpurile.

academia de tenis oprescu

Exista trei tipuri de suprafeţe de joc: zgură (Conipur Pro Clay), acrilic multistrat cu baza cauciucată (Decoturf) şi prefabricat din cauciuc (Sportflex).

Suprafeţele sunt certificate ITF (International Tennis Federation).

academia de tenis 1

Căile de acces spre complexul sportiv sunt, la vest, Şos. Mihai Bravu, la sud – B-dul Basarabia, iar la est – B-dul Chişinău.

Pentru parcarea autoturismelor se va folosi parcarea adiacentă terenului.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Circulație deschisă pe încă 12 km ai A3: Zimbor-Poarta Sălajului

Circulația rutieră a fost deschisă, pe 11 august, pe...

APIA – analiza detaliată a înmatriculărilor auto, pe 7 luni

Înmatriculările de vehicule comerciale grele și bus au înregistrat,...

Restricții 3 săptămâni pe DN1, între Brașov și Făgăraș

CNAIR instituie restricții trimp de trei săptămâni, începând din...

2,3% de noi înmatriculări de camioane sunt electrice, în Europa, în T1 2026

Consiliul Internațional pentru Transporturi Curat (ICCT) a publicat o...

RENAULT TRUCKS. Autonomie de până la 660 km

Cu o autonomie de până la 660 km, vehiculele...

REBRANDINGUL. Cea mai scumpă decizie luată din plictiseală

În 2006, compania de curierat lider de piață pentru...

Întotdeauna este mai sigur, pe Trans.eu

Cum contribuie bursa europeană de mărfuri Trans.eu la reducerea...

Mustăcilă, o friptură cu garnitură, o bere… și Grecia

Povestea ne-ar relata, probabil, trăirile noastre la o taverna...