ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

AEROPORTUL INTERNAȚIONAL „HENRI COANDĂ”: Două parcări, modernizare și un terminal nou

Data:

La Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, se derulează investiții importante: două parcări, dintre care una deja dată în folosință, lucrări de modernizare și un terminal nou – pe „țeavă”.

Noua parcare pe termen scurt P7, din proximitatea Terminalului Plecări, a fost amenajată rapid și dată în folosință, pe 20 mai, de Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), în condițiile în care lucrările la stația de metrou de pe magistrala M6 au dus la închiderea parcării „Plecări”, de câteva luni.

Parcarea are 671 de locuri, desfășurate pe o suprafață de 20.265 mp, iar unele dintre acestea urmează a fi prevăzute cu stații de încărcare pentru mașini electrice, infrastructura necesară fiind, deja, realizată.

Totodată, au început lucrările pentru o parcare supraetajată, P6, care va avea 4 niveluri și 1.019 locuri. Constructorul este Bog’Art, iar contractul are valoarea de 79 de milioane de lei.

Modernizare „sub trafic”

De asemenea, pe 19 mai a început prima etapă a lucrărilor de modernizare a aeroportului, mai întâi cu execuția celor de la parterul Terminalului vechi Plecări și în corpul de legătură dintre Sosiri și Plecări. Va fi schimbat sistemul centralizat de ventilație-climatizare, vor fi înlocuite instalațiile electrice, cu suplimentarea numărului de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor, va fi reamenajat interiorul și instalat un nou sistem de detecție-semnalizare pentru incendiu.

Investiția se va derula din fondurile proprii ale CNAB, pe o perioadă de 30 de luni, iar contractul depășește 112,4 milioane de lei.

Noul terminal va fi realizat modular

CNAB a lansat și licitația pentru proiectarea noului terminal de pasageri și a infrastructurii aeroportuare aferente. Costul este estimat la 40 de milioane de euro, iar termenul de depunere a ofertelor este 16 iunie 2025.

Noul terminal, ce va fi realizat modular, pentru a fi pus în exploatare etapizat, se va întinde pe 176.000 mp, pentru a acomoda un trafic de 30 de milioane de pasageri/an, prognozat pentru anul 2040, cu 6.500 de pasageri/oră, la orele de vârf.

Facilitățile noului terminal vor fi comparabile cu cele ale marilor aeroporturi europene, toate dimensionate pentru a realiza nivelul de servicii „Optim”, conform clasificării IATA. Între altele, vor fi realizate minimum 48 de poziții noi de parcare aeronave, 20 dintre ele fiind dotate cu punți de îmbarcare-debarcare.

Conectat la infrastructura rutieră și feroviară

Noul Terminal va fi conectat la infrastructura rutieră și la cea feroviară. Se va realiza inclusiv o rețea complexă de drumuri de acces în zonele de landside și airside. Vor fi stații moderne de taxi și de transport public de călători, precum și zone speciale pentru autocare.

„Se are în vedere, într-o etapă ulterioară, dezvoltarea infrastructurii aeroportuare necesare prelucrării traficului de mărfuri și poștă, prin viabilizarea terenului pentru realizarea unei platforme multimodale cargo, precum și prin crearea unui parc tehnologic high tech, pentru dezvoltarea activităților conexe transportului aerian”, au precizat reprezentanții CNAB.

Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

România și-a promovat regiunile la Expo Real 2026

Companiile germane și-au consolidat prezența în România și continuă...

CCIB. Topul Firmelor din București – sectoarele 3 și 4

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a...

UPDATE! Incident tehnic temporar în platforma TollRo!

UPDATE: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali,...

UNTRR și CONCORDIA. Fără sancțiuni până la stabilizarea sistemului TollRo

UNTRR și Confederația Patronală Concordia au solicitat, în cadrul...

400 de unități IVECO S-Way, în flotele a 3 operatori-cheie din Spania

IVECO furnizează 400 de camioane S-Way către Grupo Isabel...

CATL lansează noi baterii pentru vehicule comerciale

CATL a introdus TECTRANS II, o nouă platformă modulară...

CzechToll. Sistemul slovac de taxare rutieră se schimbă, din 2027

Sistemul slovac de taxare rutieră se va schimba, de...

Podul Maramureș-Transcarpatia, construit peste Tisa, deschis autoturismelor

Circulația pe podul denumit simbolic Maramureș-Transcarpatia, construit peste râul...