Aeroportul Otopeni: Pasagerii, informaţi asupra drepturilor în caz de anulare sau întârziere a zborului

Pasagerii din Aeroportul “Henri Coandă” Bucureşti vor fi informaţi, de marţi până vineri, prin intermediul campaniei Uniunii Europene “E dreptul tău! Acţionează!”, asupra drepturilor pe care le au atunci când zborul le este anulat sau întârziat, ori când întâmpină probleme legate de petrecerea vacanţei – dar nu numai pe Otopeni, ci în toate celelalte state membre. Campania se va desfăşura între orele 10.00 şi 16.00, iar Daniela Nane este ambasadorul ei, potrivit unui comunicat remis marţi de conducerea aeroportului.

Experţii îi informează pe pasageri că, dacă li se refuză îmbarcarea pentru că, de exemplu, au fost mai multe rezervări decât locurile din avion, deşi au făcut check-in-ul la timp sau dacă zborul le este anulat, au posibilitatea de a alege între transportul până la destinaţia finală sau rambursarea costului integral al biletului ori a părţii din bilet neutilizate. De asemenea, ei pot avea dreptul la despăgubiri între 250 şi 600 de euro, în funcţie de distanţa zborului.

Dacă zborul întârzie, compania aeriană trebuie să ofere mese gratuite, băuturi răcoritoare, două mesaje gratuite (telefon, fax sau e-mail), hotel şi transport gratuit, în cazul în care este nevoie de cazare peste noapte, în funcţie de distanţa zborului şi durata întârzierii.

Totodată, dacă zborul ajunge la destinaţie cu mai mult de 3 ore întârziere, călătorii pot de asemenea beneficia de despăgubiri între 250 şi 600 de euro.

Din momentul în care vacanţa a fost rezervată, agenţia de turism nu poate face schimbări majore, cum ar fi schimbarea hotelului sau a datelor călătoriei, în afară de cazul în care clientul acceptă aceste schimbări, în scris, în alte situaţii fiind îndreptăţit la rambursarea imediată a costului integral, fără penalităţi, se mai arată în comunicat.

 La acţiunea de informare din Aeroportul “Henri Coandă”, participă experţi din cadrul Centrului European al Consumatorilor (ECC) din România şi al asociaţiilor neguvernamentale pentru consumatori – Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, şi Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România.

“Transportul aerian a devenit un mijloc frecvent utilizat pentru a ajunge la destinaţia noastră. Acest lucru este demonstrat şi de numărul în creştere al reclamaţiilor din acest sector. Majoritatea plângerilor înregistrate de ECC România în 2012 (69 la sută), s-au referit la lipsa asistenţei sau refuzul de a acorda despăgubiri în cazul zborurilor întârziate sau anulate, sau al bagajelor pierdute sau deteriorate. Considerăm că această acţiune de informare este necesară, iar noi suntem aici pentru a le oferi pasagerilor informaţii despre drepturile lor şi despre organizaţiile care le pot oferi sprijin atunci când aceste drepturi le sunt încălcate”, a declarat Irina Chiriţoiu, director al Centrului European al Consumatorilor din România.

Aplicaţia pentru smartphone-uri “Drepturile dvs. de pasager” le oferă călătorilor informaţii despre drepturile pe care le au atunci când zborul lor întârzie sau este anulat, sau dacă bagajul lor este pierdut, la adresa https://ec.europa.eu/transport/passenger-rights/ro/mobile.html . (M.S.)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.