“Arme” contra zăpezii şi poleiului, de la Primăria Sectorului 6

Autoritatea locală a Sectorului 6 distribuie tuturor asociaţiilor de proprietari lopeţi şi saci cu sare, pentru a putea îndepărta zăpadă şi gheaţa de pe aleile şi trotuarele din jurul blocurilor. Prognoza meteo arată că de vineri revin ninsorile şi poleiul, “asezonate” cu viscol.

Astfel, Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 va livra vineri, 18 ianuarie, fiecărei asociaţii de proprietari din cartierele Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari, chiar la scara blocului lor, câte două lopeţi şi un sac de 50 kg cu sare.

“Armele” împotriva îngheţului pot fi ridicate şi din curtea garajului ADPDU din str. Valea Boteni nr. 2 (în spatele Colegiului Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii „Gheorghe Airinei”, zona Romancierilor), începând cu ora 11.00, iar reprezentanţii asociaţiilor de proprietari trebuie să aibă la ei ştampila asociaţiei.

Potrivit HCGMB 147/2005, cetăţenii au obligaţia să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuare, rigole şi alte suprafeţe din jurul blocurilor de locuinţe. Zăpada trebuie depozitată astfel încât să nu încurce circulaţia auto şi nici pe cea pietonală. Aceloraşi reguli trebuie să li se supună şi agenţii economici care desfăşoară activităţi comerciale în zona punctelor de lucru.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.