Asistenţă gratuită la călătoria cu trenul, pentru persoanele cu mobilitate redusă

CFR Călători vine în sprijinul pasagerilor cu mobilitate redusă  oferindu-le GRATUIT, la cerere, servicii de asistenţă la transportul cu trenul: rezervarea locurilor speciale, însoțirea în incinta gărilor, asistenţă la urcarea/coborârea în/din tren și asistență la bordul trenului. 

În 29 de gări şi 82 de trenuri InterRegio care circulă în traficul intern şi internaţional sunt puse gratuit, la dispoziţia persoanelor cu mobilitate redusă, următoarele servicii:

– îmbarcarea şi debarcarea persoanelor în scaun cu rotile pliabil sau nu, cu sau fără însoţitor, prin soluţii diferite adaptate fiecărui caz în parte;

– însoţirea în incinta gării şi până la îmbarcare şi  însoţirea de la coborârea din tren până la ieşirea din gară a persoanelor nevăzătoare, cu deficienţe de vedere sau de auz şi a persoanelor cu probleme neurologice.

Pentru a beneficia de aceste servicii, pasagerii trebuie să completeze un formular tip, cu minimum 48 ore înainte de plecare (conform Regulamentului CE nr. 1371/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului), cu precizarea tuturor detaliilor necesare (date de identificare, dizabilitate, servicii necesare,datele trenului de plecare/sosire şi datele trenului de legătură).

De asemenea, în situaţia în care cererea este depusă sub acest interval de 48 de ore, CFR Călători va încerca să o soluţioneze în măsura  posibilităţilor tehnice şi organizatorice. 

Formularul de cerere a serviciilor de asistenţă precum şi a rezervărilor de locuri este disponibil atâtonline pe site (click aici), cât şi la punctele de vânzare ale CFR Călători.

Categoriile de persoane cu mobilitate redusă care pot solicita acest serviciu sunt: persoane cu dizabilitate motorie în scaun cu rotile,  persoane nevăzatoare, persoane cu dizabilitate motorie,  persoane cu deficienţe de auz, persoane cu deficienţe de vedere şi persoane cu probleme neurologice. 

Informaţii suplimentare se găsesc pe pagina de internet a companiei CFR Călători, se pot solicita de la Birourile Relaţii cu Publicul sau la telefon 0731.990.987, de luni până duminică în intervalul orar 8.30 – 19.30, ori prin e-mail, la  adresa PRMcentral@cfrcalatori.ro. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.