După ce ministrul Relu Fenechiu a ameninţat că îi ia aeronava prezidenţială pentru că produce TAROM-ului o „gaură” de 7 milioane de euro pe an cu deplasările, Traian Băsescu a plecat joi la Bruxelles, la lucrările Consiliului European, cu un zbor de linie al companiei. Este pentru prima dată în ultimii ani când şeful statului nu utilizează aeronava Airbus A 310, închiriată special de la TAROM. Întrebat de jurnalişti despre acest lucru, Traian Băsescu a declarat că este “o minciună” afirmaţia lui Fenechiu, în condiţiile în care „întreţinerea acelui avion costă atât indiferent ce faci cu el”, adică „şi chiar dacă stătea în hangar, nefolosit”. Pe de altă parte, este nepermis ca preşedintele unei ţări să nu poată veni rapid în ţară în caz de dezastru natural sau alte evenimente şi să aştepte după programul curselor de linie. “Probabil va trebui să luăm în charter un avion de la Lufthansa sau un alt operator privat”, a anunţat Băsescu.
“Mi s-a părut atât de necinstit faptul că se spunea public: «Cheltuim 7 milioane de euro pe an ca să meargă preşedintele cu el». Asta e o minciună; avionul acela, atât costă întreţinerea lui indiferent ce faci cu el. (…) Acel avion, în lipsa deciziei de a fi vândut, stătea în hangar cu aceste costuri. Faptul că atunci când aveam deplasări îl închiria Preşedinţia îi mai aducea un ban. Altfel, costurile tot erau pentru acel avion”, a explicat Traian Băsescu.
Şeful statului a subliniat că pe aeronava A-130 de la TAROM erau instalate sistemele de comunicaţii speciale, care îi sunt necesare având în vedere statutul de ţară membră NATO a României şi faptul că oricând poate avea loc o criză majoră la acest nivel.
“Eu am următoarea problemă, care ţine chiar de exercitarea mandatului: spre exemplu, dacă în timp ce sunt la un Consiliu (European, n.r.), în România apare, Doamne fereşte, un dezastru, ce fac? Spun că eu nu pot veni pentru că aştept la ora 20.00 cursa TAROM? Este nepermis pentru un preşedinte care are atribuţiunile pe care le are Preşedintele României. Deci preşedintele României trebuie să fie capabil ca, unu, pe timpul zborului să aibă comunicaţiile pe avion, pentru că oricând se poate întâmpla ceva în NATO, cu trupele din teatrele de operaţii, oricând poate fi un dezastru. Preşedintele trebuie să fie în măsură să plece imediat spre ţară dacă apare un dezastru, o catastrofă, un cutremur, un eveniment. Nu poţi să spui pe urmă românilor „Ştiţi, nu am putut să vin să institui starea de urgenţă, să dau Armatei dispoziţiile care trebuiau date, să mobilizez structurile de securitate, pentru că nu am avut avion decât peste 8 ore. Aşa ceva niciun preşedinte nu poate justifica”, a afirmat Băsescu.
Amintim că Relu Fenechiu a anunţat de curând, la Realitatea TV, că TAROM va face o propunere Administraţiei Prezidenţiale privind aeronava folosită de preşedinte, care are cele mai ridicate costuri de mentenanţă. El s-a declarat surprins că aceste cheltuieli sunt suportate de la bugetul de stat, de parcă ceilalţi preşedinţi ai statului nu au prodecat la fel.
Fenechiu a susţinut că aeronava prezidenţială face anual o gaură de 7 milioane de euro în bugetul TAROM şi că renunţarea la aceasta ar aduce economii importante companiei, care are şi aşa pierderi de 50 de milioane de euro anual.
Întrebat dacă aeronava ar trebui vândută, ministrul Transporturilor a afirmat că a avut o discuţie cu membrii Consiliului de Administraţie al TAROM şi că există o strategie privind aeronavele Airbus 310, dar a evitat să dea amănunte.
“Vă asigur că nu mă opun niciunei acţiuni, pentru că aceea nu e aeronava prezidenţială, aeronavă prezidenţială nu mai există din 2010, când acea aeronavă de 38 de ani nu a mai putut fi reparată din lipsă de fonduri. Ce folosesc eu de la Tarom este un avion pe care îl închiriem charter, dacă vreţi, nu este o aeronavă la dispoziţia preşedintelui României”, a precizat ulterior Băsescu.
Ponta: Guvernul va căuta soluţii
Premierul Victor Ponta a declarat însă că Guvernul nu-i va retrage preşedintelui Traian Băsescu avionul cu care se deplasează la întâlniri oficiale, ci va căuta o soluţie pentru ca actualele costuri ridicate generate de utilizarea acestui avion vechi să fie reduse, iar gradul de siguranţă să crească, a declarat el săptămâna trecută.
“Ştiu şi eu de costul acela de 7 milioane. Problema este că acum la Tarom este un management privat, care nu e sub controlul ministerului şi, sigur, ia măsuri pentru eficientizarea companiei. Eu cred că trebuie găsită o soluţie în perioada următoare, e absolut normal ca preşedintele României – şi, până la urmă, şi prim-ministrul – să aibă un avion cu care să se deplaseze la întâlnirile oficiale, nu e vorba că se duce în plimbări. Înţeleg însă condiţiile actuale sunt extrem de neeficiente. E un avion mai vechi şi poate că o să găsim împreună o altă soluţie. Nu e vorba aici să-i luăm avionul domnului Băsescu. încercăm însă să avem costuri cât mai mici şi o siguranţă cât mai mare”, a spus Ponta.
Administraţia Prezidenţială a solicitat în 2010 Tarom să efectueze cursele speciale pentru deplasările şi vizitele externe ale şefului statului, compania de stat punând la dispoziţie pentru acestea unul dintre cele două avioane Airbus A 310, achiziţionate la începutul anilor ’90.
Compania Romavia care opera vechea aeronavă prezidenţială, un Boeing 707 vechi de 39 de ani care nu mai îndeplinea nici standardele de zgomot la nivel european, a anunţat în 2010 că nu mai poate efectua deplasările preşedintelui ca urmare a situaţiei financiare dificile a regiei.
Magda SEVERIN