Cât câştigă directorii RATB

Directorul general al RATB beneficiază de o remuneraţie lunară netă de 4.477 lei, primită prin contractul de mandat şi stabilită în conformitate cu OUG nr. 79/2008, la nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de viceprimar, iar directorii executivi sunt încadraţi conform grilei de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil. Precizările vin de la conducerea Regiei bucureştene de transport în comun după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora un director ar  câştiga 23.000 de lei/lună.

Iată veniturile nete lunare obţinute de directorii executivi ai RATB:

  • 6.724 lei – director Infrastructură
  • 6.724 lei – director Resurse Umane
  • 6.898 lei – director Tehnic
  • 6.898 lei – director Exploatare
  • 6.898 lei – director Economic
  • 6.898 lei – director Comercial
  • 5.442 lei – director Uzina RATB.

RATB mai precizează că suma de 23.000 lei a fost obţinută în iulie 2010 de fostul director de la Resurse Umane, Gheorghe Rebegeanu, atunci când a ieşit la pensie.

„Această cifră nu reprezintă salariul lunar al fostului director, ci venitul obţinut de acesta conform Contractului Colectiv de Muncă, din cumularea salariului lunar + prima de vacanţă (80% din salariul de bază) + 2 salarii de bază acordate angajaţilor la pensionare”, se arată în comunicatul RATB.

Primarul general Sorin Oprescu acuza săptămâna trecută, într-o emisiune televizată, că  directorii regiei câştigă lunar 280 de milioane de lei vechi.

“Ăia stau pe un salariu – atenţie! – civilizat, pentru că şi muncesc foarte mult. Mă refer la şoferi, vatmani ş.a.m.d., iar ăştia (directorii – n.r.) iau 280 de milioane lei (vechi – n.r.) pe lună; 280 de milioane pe lună, director adjunct. Şi ce să fac, domnule? Mă duc şi eu şi le demonstrez caracterul meu managerial. Asta nu se ştie şi ei se supără, domnule. Nu vrea nimeni să-i egalizeze în jos. Dar, din 280 de milioane din subvenţia din banii publici, nu cred că depune un efort. Depune un efort de şmecher, de şmecherii, că aşa s-a obişnuit… cu firmele care dau uleiul, care dau cauciucuri…”, a spus Oprescu.

Edilul Capitalei a intrat în conflict cu consilierii generali ai USL, care deţin majoritatea de două treimi în CGMB şi au majorat bugetul RATB propus de Oprescu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.