CFR Călători anulează din trenuri 

CFR Călători anulează unele trenuri și reduce traseele altora, argumentând că „își adaptează permanent capacitatea de transport atât în funcție de evoluția și dinamica mobilității publicului, cât și pentru utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile”.

Astfel:

Din 21 februarie a.c., în unele zile de weekend (vineri, sâmbătă sau duminică), o serie de trenuri Regio care circulă pe rutele Craiova – Orşova şi retur, Orşova – Filiaşi, Drobeta Turnu Severin – Orşova, Arad – Oradea şi retur, Suceava – Ilva Mică, Adjud – Suceava Nord, Suceava Nord – Paşcani, Bucureşti Nord – Ciulniţa, Beclean pe Someş – Sighetu Marmaţiei, Mărăşeşti – Miercurea Ciuc, Miercurea Ciuc – Oneşti, Sighetu Marmaţiei – Cluj Napoca vor fi anulate sau îşi vor reduce parcursul. 

Din 28 februarie a.c., o serie de trenuri InterRegio care circulă de la Cluj Napoca către Oradea, Iaşi, Timişoara, Râmnicu Vâlcea şi de la Timişoara Nord către Baia Mare, Reşiţa Sud, Beclean pe Someş vor circula doar în anumite zile din săptămână.

Modificările în trafic vor fi anunţate la nivel local în stațiile de plecare/sosire. Informații actualizate, la www.cfrcalatori.ro – aplicaţia Mersul Trenurilor sau la tel. la biroul de informații din stația de plecare.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile care nu vor circula vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport  sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro(M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLȘU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.