Cursele charter au crescut cu 40% la Timișoara

Numărul curselor charter de vacanță au înregistrat la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în primele nouă luni ale acestui an, o creștere cu 40% față de aceeași perioadă a anului 2018.

Dacă în anii precedenți aceste zboruri erau operate până în la jumătatea lunii septembrie, anul acesta, datorită introducerii noilor destinații de vacanță disponibile de pe acest aeroport din zona de vest a țării, unde clima favorizează un sejur extins, unii operatori de turism au crescut perioada de operare până în luna noiembrie. În această perioadă se stabilesc rutele de vacanțe estivale pentru 2020, care vor fi făcute publice curând.

„Creșterea numărului de pasageri și înregistrarea unui record lunar istoric în luna august este rezultatul introducerii, încă din luna iulie, a patru noi destinații spre trei țări din Europa, dar și lansarea unei rute noi din Timișoara către Stuttgart. În continuare, încercăm să identificăm noi oportunități de zbor, astfel încât să putem menține constant, stabil și în condiții de eficiență economică numărul de pasageri. De asemenea, ne dorim să atragem turiști străini în zona Banatului, pentru a lua parte la manifestările culturale, care perced anul 2021– anul Capitalei Culturale Europee și pentru a descoperii tradițiile locului”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

Primele nouă luni ale anului au adus o creştere cu 2,5% a numărului de pasageri, față de aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, 1.185.212 pasageri au călătorit spre/dinspre Aeroportul Timişoara, față de 1.156.011, anul trecut.

În luna august s-au înregistrat 166.708 călători, reprezentând un record lunar istoric pentru această aerogară din vestul țării.

În septembrie, 158.127 de pasageri au tranzitat Aeroportul Timișoara, cu 13,4% mai mulți decât în anul precedent. Totodată, numărul de zboruri a crescut cu 9,6%, comparativ cu aceeași lună din anul trecut, înregistrându-se 1.640 de aeronove care au aterizat sau decolat de la Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.