UPDATE! Elevii sunt chemaţi joi la şcoală în Bucureşti

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a decis, astăzi, ca mâine, 30 ianuarie, să deschidă toate şcolile şi grădiniţele. „Învăţământul preşcolar, gimnazial şi liceal îşi va relua activitatea. „Decizia a fost luată după consultarea cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), după discuţia de la Primăria Capitalei şi cu ministrul Educaţiei şi este bazată pe datele meteo, care vor fi ceva mai bune”, a anunţat la ora 13.30, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB.

UPDATE: La nici 4 ore de la anunţul reprezentantului ISMB, primarul general Sorin Oprescu a informat că şcolile vor rămâne închise în Bucureşti.

Marian Banu a precizat că următoareşe două zile de şcoală până la finalizarea Semestrului I au un rol important în finalizarea activităţii şcolare.

Mai grav este că străzile secundare, pe care se află instituţiile de învăţământ din Bucureşti nu au fost deszăpezite, iar marile bulevarde s-au acoperit din nou cu zăpadă, iar ninsoarea viscolită va continua până la ora 23.00.

Ieri, când nu a mai nins şi s-a putut circula, autorităţile au decis să menţină închise şcolile şi grădiniţele. În Bucureşti elevii nu merg de trei zile la şcoală, iar vineri, 31 ianuarie, ei vor intra în vacanţa intersemestrială.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.