Guvernele UE renunță la 39 miliarde euro pe an prin scutirea de taxe a sectorului aviatic

Deși împovărate de datorii, statele UE pierd 39 miliarde euro anual, sumă ce reprezintă taxa pe valoare adăugată (TVA) și taxele de combustibil pe care transportatorii aerieni nu le plătesc. Aceasta este concluzia unui raport realizat de compania de consultață olandeză CE Delft pentru Federația Transport & Environment (T&E). Potrivit autorilor, această pierdere importantă este cauzată de legislația depășită a UE [1], care scuteşte zborurile internaționale de plata taxelor de combustibil ce se aplică celorlalte moduri de transport și de la TVA, care se percepe pentru aproape toate bunurile de consum, transmite Terra Mileniul III într-un comunicat remis redacţiei şi pe care îl redăm integral.

În timp ce fiecare consumator, transportator sau IMM din UE este obligat să plătească o taxă de 48 de eurocenți/litru de combustibil la fiecare alimentare a autovehiculului, marile linii aeriene – atât din interiorul, cât și din afara spațiului Uniunii Europene – nu plătesc nicio taxă pentru combustibili.

Dacă ar face-o, veniturile din taxele colectate de la aceste companii ar fi de aproximativ 32 de miliarde euro anual. La această sumă se adaugă aproximativ 7,1 miliarde euro [2], ce ar trebui să provină din colectarea TVA, de la care biletele pentru zboruri internaționale sunt în prezent exceptate.

”Liniile aeriene internaționale sunt ca niște paradisuri fiscale, scutite inexplicabil de unele taxe de bază, pe care fiecare cetățean și companie din UE sunt obligați să le plătească. Cu toții suntem obligați să plătim TVA pentru produsele pe care le cumpărăm și taxe de combustibil atunci când alimentăm rezervoarele mașinilor. Dar cumva este ok și legal pentru companiile aeriene să fie lăsate să scape de taxe, la fel ca în cazul Starbucks și Amazon, în special în contextul în care statisticile arată că majoritatea clienților lor provin dintr-o zonă cu venituri peste medie. Guvernele UE ar trebui să profite de această oportunitate și să culeagă acest ”fruct” aflat la îndemână pentru a genera veniturile de care au atâta nevoie pentru a acoperi deficitul bugetar”, a declarat Aoife O’Leary, ofițer de politici în domeniul aviației în cadrul T&E.

Emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul transportului aerian au cel mai mare impact asupra climei, fiind responsabil pentru 5% din emisiile ce cauzează schimbările climatice.

Emisiile de gaze cu efect de seră din acest sector cresc constant cu 4-5% pe an la nivel global, fără să se întrevadă măsuri de reducere a acestora. În pofida impactului aviației asupra mediului, UE acceptă să subvenționeze dezvoltarea acestui sector în timp ce, pe de altă parte, încearcă să reglementeze lupta cu efectele climatice ale acestei activități economice.

În afară de reducerile de taxe menționate, statele UE contribuie cu 3 miliarde euro anual la dezvotarea industriei, crescând artificial cererea prin crearea de noi rute și reducerea taxelor de aeroport [3].

”Aceste scutiri de taxe și subvenții echivalează cu un permis guvernamental de încălzire a planetei. Vorbim despre aceleași linii aeriene care se opun legislației UE privind schimbările climatice. De asemenea, subvențiile oferă pe nedrept un avantaj companiilor aeriene, față de alte tipuri de transport și adâncește deficitul financiar cu efecte sociale profunde. Solicităm statelor membre UE să oprească subvenționarea expansiunii poluante a aviației”, a concluzionat Aoife O’Leary.

Legendă

[1] Directiva pentru taxarea energiei (2003/96/CE) nu permite taxarea combustibilului pentru aviația internațională, dar oferă dreptul statelor de a taxa combustibilul utilizat în transportul aerian intern, sau prin intermediul unui acord bilateral cu alt stat membru. În prezent, nu există astfel de acorduri. Directiva privind TVA (2006/112/CE) scutește transportul aerian internațional de TVA, dar permite statelor membre să aplice o astfel de taxă pentru zborurile interne. Sunt foarte puține țări care fac asta, iar veniturile cumulate din taxarea acestor zboruri se ridică la doar 1,1 miliard Euro pe an, conform datelor oferite de studiul Delft. Găsiți aici mai multe informații despre legislația UE.

[2] Există taxe de bilet în UK, Franța, Germania, Austria și în Irlanda. Studiul CE Delft ia în calcul aceste taxe și le deduce din totalul estimat de TVA, în condițiile în care acestea sunt parțial impuse ca reacție la scutirea industriei aviatice de la plata TVA .

[3] CE propune reducerea sprijinului pentru industria aviatică.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.