Join Airlines zboară din iunie şi de la Arad

Bernard Jacobs, preşedintele Join Airlines, şi Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Internaţional Arad, au semnat astăzi contractul prin care compania olandeză  va opera 4 curse regulate de la Arad, 3 pe rute internaţionale (două stabilite definitiv, Arad – Stuttgart şi Arad – Verona) şi una internă, Arad – Bucureşti.

Trei aeronave au fost alocate de companie pentru România, una dintre acestea urmând să aibă baza permanentă pe aeroportul din Arad.

Lansarea zborurilor va avea loc, cel mai probabil, în iunie, pentru că este necesară o perioadă de câteva luni pentru prevânzări bilete. Bernard Jacobs a mai spus că Join Airlines nu este o companie low-cost, dar “preţul biletelor pentru rutele din Arad vor fi atractive”. El a precizat că Join Airlines vizează lansarea de zboruri şi de la Suceava şi Tulcea.

La 31 martie este prevăzută finalizarea modernizării Aeroportului Arad, începută în 2015.

Cpaniei

Aeroportul Internaţional Arad nu mai are curse aeriene de pasageri din primăvara anului trecut, când Wizz Air s-a retras, compania operând până atunci pe ruta Arad – Milano (Bergamo).

În toamnă, şi operatorul de curse cargo DHL s-a retras de pe aeroportul local, unde mai există doar zboruri ocazionale de tip charter şi zboruri ale unei şcoli de aviaţie. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.