ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Maestrul Vasile Menzel cucerește din nou Citadela Poeziei

Data:

Apreciat de lumea artistică, dar şi de presă, drept cel mai complex artist român, „Pasy” Vasile Menzel, component al celebrului duet Fraţii Mentzel (solişti vocali şi dansatori) îşi lansează cel de al 10-lea volum de versuri. “Noua carte, care va cuceri cu siguranță inima cititorilor și a cititoarelor (sic!), se intitulează sugestiv “Iubește-mă și ia-mă cu tine”. Evenimentul – spectacol va avea loc la finele lui Făurar, joi, 27 februarie 2014, la ora 18.30, în eleganta sală a Teatrului „Excelsior” din Bucureşti, situată în str. Academiei nr. 28, unde se află Casa Poveștilor”, se arată în comunicatul remis redacţiei de Teatrul Excelsior.

Pentru multitudinea talentelor sale, prof. univ. dr. Alexandru Lazăr de la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică  (UNATC) a ținut să-și exprime înalta considerație față de colegul său de-o viață: „Fără discuţie, Vasile Menzel (Doctor în arte) este, din toată generaţia lui, cel mai activ, cel mai fecund, cel mai variat, cu aptitudini certe în numeroase domenii, lucru rar, demn de Cartea Recordurilor. Menzel este un excelent creator în teatru şi în muzică, un excelent Artist al vremurilor noastre”.

Regretatul scriitor şi editor Mircea Sântimbreanu (premiul Uniunii Scriitorilor) susţinea că: „V. Menzel rămâne de bune decenii în lumina rampei – pe toată plaja artei contemporane. Personalitate distinctă şi reputată, cu un larg public personal, care, prin multitudinea preocupărilor sale, îmi aminteşte de o personalitate a Renaşterii, Leonardo da Vinci”.

Celebrul scriitor de limbă franceză şi română George Astaloş (premiul USR, premiul UNITER, decorat cu Ordinul „Palmes Academique” de către Academia Franceză) mărturisea: „Vasile Menzel este, fără îndoială, unul din poeţii noştri cei mai înzestraţi, căruia muzica i-a insuflat sensul ritmului, teatrul i-a inspirat rigoarea imaginii lirice (vezi căutarea metafizică a poeziei) iar densitatea existenţialului său i-a accentuat starea emotivă care condiţionează detenta estetică a capricioasei poesis. Îl felicit şi aştept cu nerăbdare noul său milesim poetic marca „Menzel”.

Recent, Maestrul Menzel a fost propus la Premiul UNITER pentru întreaga carieră, nominalizat la Premiile GOPO pentru cel mai bun actor de film în rol secundar („Felicia, înainte de toate”) , iar în 2009, Primăria Municipiului Bucureşti i-a acordat „Premiul pentru întreaga activitate”. De asemenea, Ambasadorul Indiei în România, Excelenţa Sa Debashish Chakravarti, i-a acordat Premiul „Amita Bhose” în semn de recunoaştere a contribuţiei speciale, teatral – muzical-literară, la promovarea culturii indiene în România.

menzel COPERTĂ-jpeg

Volumul „Iubește-mă și lasă-mă”, apărut în condiții grafice deosebite la Editura Tipo Moldova, în colecția Opera Omnia. Poezie Contemporană va fi prezentat de Dan Mircea Cipariu, președintele filialei de poezie București a Uniunii Scriitorilor din România, și de scriitorul George Anca.

Lansarea volumului va fi urmat de un moment artistic de excepție, regizat de Aurel Mitran. Vor recita în premieră absolută câteva dintre poemele sensibile  ale maestrului Passy: actorii Valeria Seciu, Paula Sorescu Lucian, Annemary Ziegler și Ștefan Velniciuc. Momentele muzicale vor fi asigurate de flautistul Augustin Creznaru și de chitaristul Dan Stanciu. Desigur, nu va lipsi de la acest regal, însuși făuritorul bijuteriilor lirice, maestrul Vasile Menzel. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu 12%

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu...

AQUILA – rezultate financiare în S1

AQUILA raportează venituri de 1,6 miliarde lei în primul...

Zboruri directe către China, din 4 septembrie

Din 4 septembrie, românii vor putea călători din nou...

Baterie cu ioni de sodiu, în China

Companiile chineze Hina Battery și Tonly Heavy Industries au...

Managementul Riscului în Supply Chain

Lanțurile de aprovizionare sunt puse la încercare din tot...

Câți transportatori își mai poate permite România să piardă?

Insolvențele din sectorul transportului rutier de mărfuri sunt în...