Mai mulţi pasageri pe Aeroportul Timişoara

Anul 2014 a însemnat pentru Aeroportul Internaţional Timişoara cu 4.81% mai mulţi pasageri (735.469) faţă de 2013, destinaţii noi, aeronave cu mai mulţi călători la fiecare cursă şi un profil schimbat al celor care aleg să zboare.

„Dacă în perioada anterioară, o pondere mare a traficului de pasageri o reprezenta traficul de tranzit (42% în 2008, scăzând apoi până la 7% în 2013), în 2014, pasagerii locali, îmbarcaţi/debarcaţi din Timişoara şi din regiunile adiacente reprezintă o majoritate covârşitoare (99,91% pasageri locali şi doar 0,09% pasageri aflaţi în tranzit)”, se arată în comunicatul remis redacţiei de către conducerea aeroportului.

Numărul de zboruri a scăzut faţă de anul precedent de la 11.292 zboruri la 10.293, însă poate fi constată o eficientizare a curselor, iar gradul de ocupare a aeronavelor a crescut cu 14%.

INFOGRAFIC trafic2

“Această tendinţă se regăseşte la nivel mondial, prin optimizarea numărului de zboruri pentru a avea un grad de încărcare cu pasageri a fiecărei aeronave cât mai ridicat, în funcţie de profilul pasagerilor, de destinaţii şi de aeronavele cu care se operează, (aeronave cu capacitate mare, eficienţă crescută). Aceste schimbări au fost determinate în special de principiile de eficienţă economică care guvernează politica comercială a companiilor aeriene, prin creşterea ponderii zborurilor de tip low-cost şi în acelaşi timp prin restructurarea modelului de afaceri al companiilor aeriene regionale. Aceste principii s-au manifestat evident şi la Aeroportul Timişoara”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

Ca pondere pe companii aeriene, la numărul de pasageri, Wizzair deţine o cotă de 53% (în creştere faţă de 2013), urmată de compania Lufthansa (în creştere) şi de Tarom (în stagnare).

Cea mai mare scădere a avut-o compania Carpatair, cauzată de retragerea de pe piaţa din Timişoara în ianuarie 2014 şi intrarea în insolvenţă. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.