ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Ministerul Dezvoltării promite promovarea “în cel mai scurt timp” a OUG cerute de transportatori

Data:

Ministerul Dezvoltării promite promovarea “în cel mai scurt timp”, pe circuitul de avizare interministerială, a proiectului OUG de prelungire cu 3 ani a programului de transport interjudețean și de eliminarea sintagmei “în mod repetat” din Legea taximetriei, proiect cerut de transportatori și lansat în urmă cu trei săptămâni în dezbatere publică. 

În 19 martie a fost ședința săptămânală de Guvern, însă pe ordinea de zi nu a figurat și proiectul OUG pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum și de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Ministerul Dezvoltării a transmis în seara de 19 martie un comunicat potrivit căruia acest proiect va intra pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de săptămâna viitoare.

Iată precizările Ministerului Dezvoltării:

“Proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) și cel al Ministerului Transporturilor (MT) în data de 1 martie 2019 iar termenul de transmitere a propunerilor şi observaţiilor cu privire la proiectul actului normativ s-a încheiat pe 11 martie 2019. Totodată, a fost organizată şedinţa comună a Comisiilor de Dialog Social de la nivelul Ministerului Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, proiectul fiind însuşit de conducerea ambelor ministere.

În procesul de consultare publică, la MDRAP au fost înregistrate 24 de sesizări astfel: 18 de la persoane fizice; 3 de la operatori economici; 3 de la unităţi administrativ-teritoriale.

Până la această dată au fost formulate de către MDRAP, potrivit competenţelor, 10 răspunsuri, restul fiind în competenţa Ministerului Transporturilor și transmise, prin urmare, acestei instituții.

Menţionăm faptul că, în cel mai scurt timp, proiectul de act normativ va fi promovat pe circuitul de avizare interministerială, potrivit legii”.

Download

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Comerțul dintre România și Germania s-a revigorat, în S1

Relațiile comerciale dintre România și Germania au înregistrat o...

Parcarea „Sosiri” a Aeroportului „Henri Coandă” se închide 6 luni

Începând din 19 august, parcarea supraetajată din faţa Terminalului...

Fraudă de 26 milioane de lei, în comerțul cu mașini second-hand

Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF au destructurat un mecanism...

Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a STB

Tribunalul București (TB) a respins, pe 18 august, cererea...

AnimaWings: Creștere la pasageri pe rutele diasporei, în vara 2026

Traficul de pasageri din diaspora pe rutele europene ale...

Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice

Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din...

Archer achiziționează trei filiale Boeing

Archer Aviation își extinde activitatea pentru a include tehnologii...

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...