GALERIE FOTO. Modernizarea Parcului Drumul Taberei, pe final

Schimbarea la faţă a Parcului Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei a prins deja contur, câteva zone fiind terminate: cea a labirintului, amenajarea terenului, spaţiul de recreere – zona animalelor de companie, anunţă primarul Rareş Mănescu. „În zona de recreere tip labirint a fost realizat un cadru cât mai natural datorită plantelor arbustive: gardul viu ce formează labirintul este gros de 60 cm şi înalt de 120 cm”, spune edilul.

Lucrările de amenajare a terenului au constat în curăţarea de resturi vegetale şi gunoaie, apoi pregătirea solului: a fost arat, discuit, greblat, s-a adăugat sol fertil, îmbunătăţit cu îngrăşământ natural gros de circa 10 cm pe întreaga suprafaţă.

Zona câinilor de companie este amplasată mai retras şi împrejuită perimetral.

Este dotată cu echipamente sportive şi de dresaj pentru câini: de slalom, colaci, obstacole, elemente de căţărare.

parc caini

Într-un ritm alert se desfăşoară şi celelalte lucrări din parc. Astfel, aleile sunt tratate ierarhizat, diferenţele între ele sunt făcute la nivelul pardoselilor pentru o mai bună orientare, ţinând cont de dimensiunile parcului, precizează edilul.

parc asfalt 2

Şi aleile tehnice pentru accesul la carosabil sunt îmbrăcate în asfalt.

parc alee De asemenea, în asfalt este tratată şi pista de ciclism.

parc asfalt

La zonele de activităţi:

– sunt montate locurile de joacă pentru copii şi urmează să fie fixată  pardoseala protectoare din granule de cauciuc, permeabile, de 5 cm grosime;

– la terenurile multisport mai trebuie turnat asfaltul şi montat tartan sintetic;

– skatepark-ul, realizat în procent de 50%;

– în zona de fitness – nisip stabilizat, mai trebuie montate echipamentele.

parc lucrari dr taberei

Fântâna existentă în mijlocul lacului va fi reamenajată şi modernizată. Va fi realizată o instalaţie nouă pentru un jet de apă cu înălţimea de 20 m şi un iluminat arhitectural corespunzător.

parc pasarela 2

Pasarela belvedere preia vizitatorul de pe aleea principală şi urcă cu o pantă de maxim 8% până la o înălţime de 6 m deasupra solului, oferind o imagine panoramică asupra parcului.

Continuând pe traseul pasarelei, pietonul revine la nivelul solului şi este din nou preluat de aleea principala.

parc pasarela

Pasarela este metalică, iar pardoseala de uzură este din material compozit  lemn-plastic (WPC), montat cu spaţiu între elemente pentru scurgerea directă a apei provenite din precipitaţii.

parc banca

Zona rezervată concertelor este alcătuită din scena pentru spectacole şi evenimente.

parc dale alee

Scena este amplasată în perimetrul lacului existent prin tunarea unei plăci cu parapet din beton amprentat, ce se îmbracă în deck din lemn pentru exterior.

parc loc joaca

Spaţiile de recreere destinate copiilor nu se limitează la obişnuitele leagăne şi balansoare tipice, ci presupun şi ansambluri de joacă de tipul căsuţelor, turnurilor, labirinturilor, ce au un rol important în dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor copiilor.

parc banca0

Întotdeauna, în imediata vecinătate a locurilor de joacă vor putea fi regăsite cişmele cu apă potabilă şi o toaletă ecologică, cât şi locuri de odihnă pentru însoţitorii celor mici. 

Locurile de joacă sunt împrejmuite cu gard din lemn finisat rotund.

parc gazon

Coşurile de gunoi cu finisaj în lemn vor avea o particularitate ce va fi în concordanţă cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurator deoarece vor avea patru compartimente: pentru sticlă, plastic, hârtie şi biodegradabil.

parc lucrari

Lucrările din Parcul Drumul Taberei, în procente:

– amenanjarea terenului şi amenajarea pentru protecţia mediului – 100%

– fântâna arteziană – 5%

– zona labirint – 100%

– zona belvedere – pasarela pietonală Corp A – 80%

– zona belvedere – pasarela pietonală Corp B – 80%

– zona scena şi gradene concert – Corp D – 90%

– zona expoziţie de plante exotice – Corp E – 40%

– spaţii recreere adulţi – pavilioane acoperite – Corp F – 90%

– spaţiu recreere adulţi – pavilion şahişti – Corp G – 55%

– spaţiu recreere – zona câini de companie – 100%

– spaţii de recreere destinate copiilor – 90%

– zona skate – 52%

– montare mobilier specific parcului şi dotări – montare 60%

– realizare sisteme camere video – montare 92%.

parc

Finanţare europeană

Modernizarea arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei este finanţată din fonduri europene şi costă 75, 2 milioane lei, din care contribuţia Primariei Sectorului 6 este de 1,2 milioane de lei, potrivit contractului de finanţare semnat la 1 septembrie 2011 de fostul primar, Cristian Poteraş, şi de ministrul de atunci al Dezvoltării, Elena Udrea.

excavator lucrari

Lucrările au început însă abia după 2 ani, în iunie 2013, iar actualul primar, Rareş Mănescu, declara în septembrie că vor fi 70% gata la finalul acelui an.

lucrari alei pard dr taberei

Lucrările în Parcul Drumul Taberei se desfășoară într-un ritm tot mai alert. Drept dovadă, după primele patru luni de la punerea în aplicare a proiectului de modernizare a parcului, cele mai multe dintre lucrări au fost finalizate înainte de termenul prevăzut. Așa cum am promis, până la sfârşitul anului 2013, proiectul va fi gata în proporție de 70%. Discut în fiecare săptămână cu dirigintele de șantier pentru ca bunul mers al lucrărilor să nu fie perturbat”, spunea el în septembrie.

lucrari, alei, parc

Până la acea dată fuseseră realizate fundaţiile şi confecţiile metalice pentru sera tip grădină botanică, pentru pavilionul dedicat şahiştilor, precum şi construirea aleilor auto, pietonale şi pentru labirintul englezesc, montarea pilonilor podului Belvedere.

lucrari parc dr taberei

În execuţia acestor lucrări au fost angrenate câte patru echipe, formate din minim 10 lucrători.

excavator lucrari 2

Până la sfârşitul anului 2013, proiectul de modernizare arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei a cuprins următoarele lucrări: fundaţii şi confecţii metalice pentru pasarela pietonală suspendată, amplasarea reţelelor de sonorizare şi de iluminare, amenajarea locurilor de joacă şi finisarea terenului – evacuarea resturilor, a gunoaielor şi a pământului excavat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.