Noul Terminal Plecări de la Otopeni, inaugurat la începutul lui noiembrie

Extinderea Terminalului Plecări al Aeroportului “Henri Coandă” (Otopeni), ce a costat 52 de milioane de euro, va fi inaugurată în primele zile ale lunii noiembrie, a anunţat, marţi, Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), la Forumul regional CEE Airports & Airlines 2012. Totodată, extinderea zonei de Sosiri “are şi ea şanse mari să fie finalizată până la finele anului”, a precizat el.

Terminalul de Plecări aproape s-a dublat ca suprafaţă (cu 19.600 mp, de la circa 20.000 mp), iar costurile includ echipamentele aferente prelucrării bagajelor şi pasagerilor, precum şi pe cele pentru controlul de securitate.

“Vom avea 52 de ghişee de check-in suplimentar, care se adaugă celor 52 existente. Cele 8 porţi noi de îmbarcare pentru trafic intern şi Schengen, care se află într-o zonă separată de cea de îmbarcare pentru cursele internaţionale, vor asigura în sfârşit capacitatea suficientă pentru curse interne în acest moment şi vor înlocui cele 4 porţi de îmbarcare pe o suprafaţă total insuficientă, mai ales în condiţiile în care compania TAROM şi-a programat toate cursele către destinaţiile domestice la aceeaşi oră”, a spus Iordache.

Alături de cele 8 porţi cu o suprafaţă de cazare/debarcare “mai mult decât generoasă”, aici vor fi şi un salon de protocol, ghişee suplimentare de ticketing şi o zonă comercială.

“Pentru prima dată de când inaugurăm terminale de aeroport, spaţiile comerciale vor fi funcţionale la data inaugurării”, a precizat directorul de comunicare al CNAB.

De două ori mai multe curse

Odată cu extinderea terminalului, vor putea fi prelucrate de două ori mai multe curse decât în prezent, dar cu mult mai puţină aglomeraţie.

Astfel, capacităţile finale ale terminalelor sunt următoarele:

* 4.500 de pasageri pe ora de vârf – jumătate pe fluxul de plecări, jumătate pe fluxul de sosiri

* peste 100 de ghişee de check-in, la care se adaugă ghişeele de sub-service

* 32 de porţi de îmbarcare – din care 14 cu pasarele de îmbarcare/debarcare – şi 8 noi porţi care vor aduce un spor de confort pentru cursele interne

* 6 benzi de bagaje pe sosiri

* 6 milioane de pasageri pe an.

“Aeroportul “Henri Coandă” are un trafic de peste 7,5 milioane de pasageri, iar nivelul de servicii B este deja la nivel Business. Practic, la un hub la nivel european, nivelul de servicii mai mult decât satisfăcător pentru pasageri – C – care este considerat foarte bun, este cel cerut, iar la nivel de servicii C pentru Aeroportul “Henri Coandă” capacitatea va fi undeva între 11,5 şi 12 milioane de pasageri pe an. Avem capacitate suficientă ca în următorii ani să nu vină din nou aglomeraţia peste noi”, a conchis Iordache.

Din 25 martie, Aeroportul “Henri Coandă” a preluat cursele low-cost de pe Aeroportul Băneasa, iar traficul de pasageri a crescut, astfel, cu 45% la aterizări şi cu 30% la decolări. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.