Oprescu dă 219 lei pentru prinderea unui maidanez

În aşteptarea promulgării Legii maidanezilor, primarul general Sorin Oprescu şi-a făcut planul de bătaie pentru prinderea rapidă a cât mai mulţi câini fără stăpân din Bucureşti, în perspectiva eutanasierii, dacă nu vor fi adoptaţi în 14 zile. Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a semnat luni, 9 septembrie, contracte cu 3 dintre cele 7 firme care au participat la licitaţia organizată de instituţie pentru suplimentarea echipelor de strângere a patrupedelor. Autoritatea va plăti pentru capturarea unui câine 219 de lei, preţul fiind stabilit în urma procedurii de licitaţie.

La licitaţie s-au prezentat următoarele firme:

S.C. RADIUS VET SRL

S.C. PET STUFF UNIVERS SRL

S.C. ELEN BASIC BUSINESS SRL

S.C. TURBO PET MOBIL SRL

S.C. PUPPY VET SRL

S.C. BEST MARKETING SRL

S.C. TERRA MARIQUE SRL

În urma evaluărilor, s-a constatat ca S.C. PUPPY VET SRL nu a respectat cerinţele prevăzute în documentaţia privind încheierea acordului cadru.

S.C. TURBO PET MOBIL SRL, S.C. PET STUFF UNIVERS SRL şi S.C. RADIUS VET SRL s-au retras.

Au semnat acordul cadru:

S.C. ELEN BASIC BUSINESS SRL

S.C. BEST MARKETING SRL

S.C. TERRA MARIQUE SRL

“Am fost acuzaţi că nu am făcut nimic până acum, însă cetăţenii trebuie să ştie că nu ne-am oprit nicio zi din prinderea şi ridicarea câinilor fără stăpân de pe străzi. După votul acordat bugetului institiţiei la sfârşitul lunii aprilie, proiectele, printre care şi cel privind externalizarea serviciilor de prindere a maidanezilor, s-au aflat timp de 30 de zile în dezbatere publică, aşa cum prevede legea, apoi au fost supuse aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Data la care proiectele au intrat în vigoare a fost 8 iulie, pentru ca, după votul dat de consilierii generali, a fost necesară completarea actelor cu amendamentele votate. Procedura de licitaţie a fost iniţiată imediat şi s-a desfăşurat cu respectarea termenelor legale prevăzute de OUG 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare privind atribuirea contractelor de achiziţie publică”, precizează Răzvan Băncescu – Coordonator de Proiect la ASPA.

În teren  acţionează în prezent 11 maşini cu un număr total de 32 de prinzători (până acum ASPA acţiona cu 3 maşini şi 8 prinzători).

Echipele intervin cu prioritate în jurul şcolilor şi grădiniţelor, având în vedere faptul că în data de 16 septembrie incepe noul an scolar. După finalizarea intervenţiilor din jurul unitatilor de invatamant, se vor continua interventiile în parcurile din Capitală, anunţă Băncescu.

După strângerea maidanezilor din zona şcolilor, grădiniţelor şi parcurilor, vor fi ridicaţi şi cei din haitele reclamate de bucureştenii care dau telefonic şi adresele.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.