Orarul de vară Wizz Air pentru 2014

Wizz Air a lansat orarul de vară pentru anul 2014, când cele mai populare rute vor beneficia de frecvențe crescute iar unele zboruri de la Londra Luton vor fi operate de patru ori, zilnic, spre Europa Centrală și de Est, potrivit unui comunicat remis miercuri.

Compania are disponibile 280 de rute în 35 de țări şi a anunțat recent 14 noi rute pentru anul următor și o nouă bază în Lviv, Ucraina, oferind, astfel, zboruri de la 18 baze.

Wizz Air a mai anunțat alocarea a 8 noi aeronave la bazele Vilnius, Skopje, Lviv, Sofia, Varșovia, Katowice, Budapesta și București (din data de 2 iulie), aici numărul navelor ajungând la 7.

Din 2 iulie 2014, frecvența zborurilor efectuate de Wizz Air între București și Londra Luton crește la 3 zboruri/zi.

Wizz Air este cea mai mare companie low-fare din Europa Centrală și de Est și operează o flotă de 45 de aeronave Airbus A320 de la 18 baze, 290 de rute făcând legătura cu 95 de destinații din 35 de țări.

Wizz Air a fost în 2012 alegerea preferată a 12 milioane de pasageri.

Toate zborurile sunt operate de aeronave Airbus A320, cu 180 de locuri. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.