Ponta scumpeşte trenul, ca interimar la Transporturi

Biletele de tren se vor scumpi de la 1 septembrie diferenţiat, cu până la 10%, potrivit Proiectului de Ordin al ministrului Transporturilor privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători, publicat pe site-ul instituţiei. Cum premierul Victor Ponta este şi ministru interimar până la 23 august, iar proiectul va rămâne în dezbatere publică până luni, 19 august, aprobarea majorării de tarif va fi semnată chiar de el. În document se argumentează că noile tarife sunt modificate în funcţie de evoluţia inflaţiei – de 8,3%, în perioada august 2011-iunie 2013 – şi de creşterea în ultimii 2 ani a preţurilor combustibililor, energiei şi a pieselor utilizate. Scumpirile vizează doar călătoriile cu trenurile Regio şi InterRegio. Preţurile biletelor Intercity (IC) nu sunt reglementate, decizia în cazul acestora aparţinând exclusiv CFR Călători.

Proiectul Ordinului are ca argumentare, în Referatul de aprobare, faptul că “la schimbarea mersului de tren 2011-2012, în decembrie 2011 la introducerea noilor ranguri de tren, tarifele la tren Regio (fostul tren personal) au fost menţinute, iar pentru trenurile IR a fost calculat un tarif mediu între tariful de tren accelerat şi cel de tren rapid, după o metodologie şi principii aprobate de CA”.

“Ţinta de majorare maximă este de 10%, exceptând tarifele pentru trenurile Regio care începând cu zona de 400 km au fost apropiate de tarifele la IR. Considerăm că până la data majorării, indicele inflaţiei pentru perioada august 2011- august 2013 va ajunge la această valoare ţinând cont de creşterea preţurilor la materii prime, combustibili şi energie”, se precizează în document.

Ordinul va intra în vigoare la 1 septembrie.

La trenurile Regio, peste zona de 500 km s-au adăugat sume fixe de 20 lei/zonă km la clasa I şi 12 lei/zonă km la clasa a II-a, deoarece peste această distanţă nu există trenuri directe, iar tarifele acestor zone sunt folosite la calcule pentru alte oferte şi facilităţi.

Totodată, noile tarife au fost rotunjite la 0,5 lei, în plus sau minus, matematic, pentru uşurinţa acordării restului.

Tarife pe distanţă

Potrivit tabelului din Anexa Ordinului, călătoria cu trenurile Regio va costa de la 4 lei distanţa cuprinsă între 1 şi 10 km, până la 92 de lei distanţa între 401 şi 500 km, iar ce trece peste, va fi taxată cu 20 de lei în plus pentru fiecare 100 de km.

Pentru aceleaşi trenuri, dar la clasa a II-a, distanţa între 1 şi 10 km va costa 3,5 lei şi va creşte treptat până la 57,50 lei distanţa cuprinsă între 401 şi 500 km, iar ce depăşeşte 500 km va costa cu 12 lei în plus pentru fiecare 100 de km.

Pentru trenurile InterRegio, distanţa între 1-11 km va costa 11 lei la clasa I şi 8 lei la clasa a II-a, preţurile urcând până la 201 lei (clasa I), respectiv 139 lei (clasa a II-a) pentru distanţa cuprinsă între 901 şi 1.000 km. Ce va trece peste 1.000 km, se va taxa cu 15 lei în plus pentru fiecare 100 de km, la clasa I, şi cu 9 lei în plus la clasa a II-a.

Tariful tichetului de rezervare va costa 4 lei (faţă de 3,3 lei, în prezent) pentru orice distanţă şi orice clasă la ambele categorii de tren.

Exemple

Pe rutele scurte parcurse de trenurile Regio, creşterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări între 10 bani şi 50 bani.

Astfel, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Bucureşti – Ploieşti (60 km), Timişoara – Arad (57 km) şi Satu Mare – Baia Mare (60 km) va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei.

Pe traseele Galaţi – Brăila (31 km) sau Bacău – Roman (44 km), tarifele vor urca de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.

La trenurile InterRegio, scumpirea va fi de până la 10% pe rutele lungi. Astfel, preţul unui bilet la clasa a II-a de la Bucureşti la Iaşi (405 km) va costa 94,5 lei, de la 85,7 lei în prezent.

De la Bucureşti la Cluj Napoca (497 km), preţul unui bilet la clasa a II-a într-un tren InterRegio va creşte de la 85,7 lei la 94,5 lei, iar de la Bucureşti la Timişoara (533 km) un călător va plăti 105 lei în aceleaşi condiţii, de la 95,1 lei în prezent.

Pe distanţe mai scurte, scumpirea va fi mai mică. Astfel, biletul va fi majorat pe ruta Bucureşti – Braşov (166 km) de la 47 lei la 50,5 lei, iar pe ruta Bucureşti – Constanţa (225 km), de la 58,2 lei la 62 lei.

O călătorie de la Bucureşti la Craiova (209 km) va costa 62 lei, faţă de 58,2 lei, în prezent.

Tot la clasa a II-a, tariful InterRegio pentru o călătorie de la Braşov la Sibiu (149 km) va urca de la 42,7 lei la 46 lei, iar un drum Iaşi – Suceava (137 km) va costa 41 lei, faţă de 38,1 lei în prezent.

Facilităţile de călătorie se vor aplica şi după majorare.

Ultima creştere de tarife, din 14 august 2011, s-a reflectat în încasările anului 2012 cu o creştere de 6%, se mai  arată în Referatul de aprobare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.