Primăria Sectorului 5 se mută în Sectorul 1

Primăria Sectorului 5 se va muta într-o clădire de pe strada Constantin Mille, la nr. 10, aflată în Sectorul 1 al Capitalei, pe durata lucrărilor de consolidare a sediului său din B-dul Regina Elisabeta nr. 29-31. Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de vineri, darea în folosinţă gratuită a noului imobilului aflat, deşi în alt sector al oraşului, la distanţă mică – de câteva sute de metri – de sediul Primăriei Sectorului 5. Amintim că sectoarele Bucureştiului sunt ca nişte felii de tort care au ca punct central Piaţa Universităţii, astfel că toate se învecinează la distanţe foarte mici în zona Kilometrului 0.

Primăria Sectorului 5 va suporta toate cheltuielile necesare folosinţei noului sediu, dar nu va plăti chirie, aşa cum procedează primarul general Sorin Oprescu, din banii tuturor bucureştenilor, pentru noul sediu al Primăriei Capitalei, unde instituţia s-a mutat de 3 ani fără ca lucrările de consolidare a imobilului vechi din B-dul Regina Elisabeta, învecinat cu cel al primăriei conduse de Marian Vanghelie, să se fi finalizat.

Imobilului din strada Constantin Mille nr. 10 are două etaje şi mansardă, o suprafaţă construită desfăşurată de 2.021,39 mp, se află pe un teren în suprafaţă de 618,94 mp şi aparţine Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI).

Predarea-primirea imobilului din strada Constantin Mille se va face printr-un protocol încheiat între AFI şi Primăria Sectorului 5, după terminarea lucrărilor de amenajare şi punere în funcţiune a clădirii, ce vor fi realizate de AFI.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.