RADET a rămas fără director

În prag de iarnă, Bogdan Becheanu a demisionat din funcţia de director general al RADET Bucureşti, invocând motive personale, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti l-a revocat din Consiliul de Administraţie al Regiei în şedinţa din 4 septembrie.

Alături de Becheanu au mai fost revocaţi din Consiliul de Administraţie al RADET Bucureşti alţi 3 membri – toţi de la PDL.

Consiliul de Administraţie a rămas cu doar 5 membri şi urma să decidă cine va fi noul şef al RADET Bucureşti.

Conducerea interimară a RADET a fost preluată de adjunctul său, Ion Voicu.

Becheanu ocupa postul de director general al RADET din martie 2009, fiind numit de consilierii generali ai PDL, care deţineau majoritatea în fostul CGMB.

După alegerile locale din 10 iunie, USL are o majoritate de două treimi în noul CGMB, lucru ce îi conferă independenţă primarului general Sorin Oprescu şi un sprijin masiv din partea premierului Victor Ponta.

De altfel, Guvernul USL a sters penalităţile RADET la datoriile istorice către ELCEN, în şedinţa din 12 septembrie, unde invitat de onoare la Palatul Victoria a fost însuşi Sorin Oprescu. Şeful Executivului a anunţat, totodată, că are de gând să unifice RADET cu ELCEN.

În aceeaşi şedinţă de Guvern, Compania Metrorex şi Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB) au fost transferate de la Ministerul Transporturilor în subordinea Primăriei Capitalei.

 Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.