Reduceri la tren pentru copii și elevi

Copiii cu vârste de până în 10 ani și elevii din clasele 0-12 beneficiază de importante reduceri la călătoria cu trenul, reamintește CFR Călători. Astfel, copiii mai mici de 5 ani pot călători gratuit fără loc separat iar cei de până în 10 ani au reducere 50% la călătoriile simple cu trenurile InterRegio şi Regio, atât la clasa 1, cât şi la clasa a 2-a.

Această  reducere se cumulează cu cea acordată pentru cumpărarea cu anticipaţie, cu reducerea de fidelitate (pentru călătoria cu mai multe trenuri) şi cu reducerea de 5% pentru biletele cumpărate online.

La vagoanele cușetă și de dormit, călătoria unui copil se realizează fără plata suplimentului de pat în situația în care acesta nu ocupă un loc separat față de adultul care îl însoțește. Pentru călătoria a 2 copii care ocupă împreună un singur pat se plătește tariful unui singur supliment de pat.

Pentru familii sau grupuri mici este potrivită oferta Minigrup 2-5, cu reduceri înte 10% și 25%, unde în cadrul acesteia doi copii/tineri (până în 18 ani) sunt considerați un adult.

Elevii din clasele 0 – 12 beneficiază conform legislaţiei în vigoare, în baza carnetului de elev sau a adeverinţei pentru clasa pregătitoare, de o reducere de 50% la cumpărarea unui bilet de tren Regio şi de o reducere cuprinsă între 20%-30% la cumpărarea unui bilet de tren InterRegio.

Pentru copiii care pleacă în tabere de vară în grupuri de minim 20 de elevi organizate prin unitatea de învăţământ sau prin inspectoratele şcolare se acordă o reducere de 50% la trenurile  InterRegio şi Regio, clasa a 2-a. De reducere beneficiază inclusiv personalul însoţitor (1 persoană la 10 copii).

Grupurile formate din 10 elevi/tineri (până în 18 ani) pot opta pentru biletul Minigrup 2-5, fără a fi obligatorie prezenţa unui adult sau prezentarea legitimaţiei de elev. În cadrul acestei oferte, tinerii de până la 18 ani beneficiază de 50% reducere faţă de tariful plătit de un adult, doi elevi/tineri fiind considerați un adult.

Aceste reduceri sunt supuse unor termene şi condiţii disponibile  pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Tarife si Oferte Naţionale.  Pentru celelalte tipuri de reduceri comerciale şi pentru facilităţile de călătorie acordate prin acte normative, călătorii sunt rugaţi să consulte website-ul CFR Călători.

Informații actualizate despre circulația trenurilor, la www.cfrcalatori.ro, la tel. 021/9521 sau la personalul din stații.

CFR Călători le urează tuturor vacanţă plăcută!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.