ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Rompetrol a dotat RATB cu sistem de monitorizare a consumului de motorină

Data:

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a introdus un nou sistem de alimentare cu combustibil a autobuzelor, capabil să monitorizeze şi să gestioneze traseul carburantului de la furnizor până la consumul efectiv al acestuia. Conducerea Regiei avea control încă de la începutul anului asupra “fiecărei picături de motorină”, aşa cum ne-a declarat într-un interviu directorul general Viorel Popescu, însă acum sistemul de management al combustibilului este complet. Întreaga investiţie a fost făcută cu banii Rompetrol – companie de unde RATB cumpără combustibil – şi va rămâne în proprietatea Regiei după 4 ani de exploatare.  

Introdus în toate cele 8 autobaze RATB, sistemul este format dintr-o componentă tehnologică, ce constă în pompe de alimentare, rezervoare şi instalaţii aferente, precum şi una informatică, prin care se asigură monitorizarea şi alimentarea cu carburanţi.

Pe lângă echipamentele de alimentare, autobazele au fost dotate cu sistem de supraveghere video şi alarmare antiincendiu.

La fiecare alimentare, conducătorii auto sunt identificaţi pe baza cardului propriu de acces în sistem şi a camerelor video, iar autobuzele, pe baza unui dispozitiv special montat pe rezervor.

Alimentarea efectivă este posibilă numai dacă sistemul îl recunoaşte pe conducătorul auto înregistrat, precum şi vehiculul alocat acestuia.

Cu ochii pe stoc

De asemenea, sistemul de monitorizare asigură controlul şi confirmarea cantităţii de carburant existente în rezervoarele staţiilor de alimentare, cât şi a cantităţii de carburant distribuit pentru fiecare vehicul, facilitând astfel urmărirea, în timp real, a stocurilor de carburant, a consumurilor, precum şi a calităţii combustibilului (temperatură, densitate etc).

Toată investiţia este făcută de Rompetrol, iar după 4 ani, tot sistemul informatic, cu camerele video şi senzorii antiincendiu, plus instalaţiile – pompele din toate autobazele, dublarea pereţilor rezervoarelor etc. vor rămâne în proprietatarea regiei.

Regia cu aceeaşi conducere, dar interimară

Amintim că şeful RATB a fost revocat din funcţie în urmă cu o săptămână, de către membrii USL din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ce deţin majoritatea în această structură. Argumentul lor a fost “managementul prost” şi solicitarea sindicaliştilor.

Cum însă consilierii nu s-au înţeles asupra persoanei pe care să o instaleze la conducerea Regiei, Viorel Popescu, cel care a fost numit în funcţie acum 10 luni, de vechiul CGMB, care era majoritar PDL, a rămas interimar.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

Distribuie pe
  1. Doamna Magda,

    In afara de urmarirea si monitorizarea in timp real a carburantului, merita mentionat faptul ca prin dublarea peretilor rezervoarelor subterane RATB a facut un pas important in protectia mediului inconjurator. Este cunosct faptul ca rezervoarele din dotare erau invechite, unele cu varste de zeci de ani.

    Cu ajutorul unei tehnologii de ultima generatie rezervoarele au fost reconditionate in-situ si aduse la un nivel tehnologic care satisface in totalitate cele mai noi cerinte ale mediului.

    Asadar, si prin urmare riscul scurgerilor de motorina din rezervoare si contaminare solului si a panzei freatice a fost redus la 0.

    Multumim RATB !
    ( In numele tuturor ce nu vor sa consume legume cu gust de motorina)

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Camerele onboard – transport public mai sigur și mai inteligent

ELKO Romania propune sistemele de supraveghere video pentru transport...

Grupul eMAG anunță investiții de 1,2 miliarde de lei

Grupul eMAG continuă investițiile în tehnologie, logistică și servicii,...

Mack compatibil cu EPA 2027

În SUA, motoarele diesel au în continuare mare căutare,...

RDW privind taxarea camioanelor în Țările de Jos

Țările de Jos vor introduce, de la 1 iulie,...

Dacia Sandriders continuă ofensiva W2RC în Argentina

Dacia Sandriders pornește într-o adevărată misiune de explorare în...

Călătorie cu trenul Leon, dedicată cosmonautului Dumitru Prunariu

Din toate colțurile lumii, reuniți la bordul trenului Leon,...

Raben: Volatilitatea valutară – ce soluții există pentru operatori

Episodul volatilității valutare a fost resimțit puternic în industria...

NRF a inaugurat noul depozit din România

NRF, furnizor de piese pentru răcirea motorului și sisteme...