ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Spațiul aerian din estul Ucrainei, închis până la noi ordine. Lufthansa, Aeroflot și Turkish Airlines anunţaseră deja că îl vor evita

Data:

Autoritățile ucrainene au închis toate rutele aeriene care survolează estul țării, a anunțat organizația Eurocontrol, care gestionează traficul aerian în Europa, informează AFP. Mai multe companii aeriene luaseră deja decizia de a nu vor mai folosi spațiul aerian ucrainean, imediat după prăbușirea avionului companiei Malaysia Airlines la graniţa cu Rusia.

Imediat după catastrofa aviatică, cea mai mare companie aeriană germană, Deutsche Lufthansa AG, a anunțat că va evita spațiul aerian din estul Ucrainei. Operatorul aerian german a precizat însă că va continua să deservească aeroporturile din Kiev și Odessa.

Totodată, operatorul aerian rus Aeroflot și compania Turkish Airlines nu vor mai efectua zboruri deasupra teritoriului Ucrainei.

Eurocontrol a mai anunțat că avioanele aflate în prezent în zbor au fost rerutate pentru a evita zona de risc din estul Ucrainei.

Agenția Reuters amintește că autoritățile aeronautice din Europa și Statele Unite au avertizat încă din luna aprilie asupra pericolelor la care se expun avioanele ce zboară în spațiul aerian ucrainean sau în apropierea acestuia.

De altfel, Aeroportul din Doneţk a fost închis în data de 6 mai, din cauza conflictului armat dintre autorităţile ucrainene şi separatiştii proruşi.

Avionul companiei Malaysia Airlines zbura pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur. Prăbușirea s-a produs în apropierea satului Gabovo, la circa 50 de kilometri de orașul Donețk, unde se desfășoară lupte între armata ucraineană și separatiștii proruși.

Echipele de intervenție sosite în zona prăbușirii avionului malaezian Boeing 777 în Ucraina au găsit resturile în flăcări ale aparatului împrăștiate pe o rază de circa 15 kilometri, împreună cu cadavrele a circa 100 dintre cele 298 de persoane aflate la bord. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Women Wellbeing Working Group – condiții mai bune pentru femeile din transport

În calitate de Wellbeing Ambassador, USER continuă implicarea în...

Despăgubiri CASCO pentru daune provocate de furtuni și inundații

Despăgubiri de peste 10,5 milioane lei au plătit, în...

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu 12%

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu...

AQUILA – rezultate financiare în S1

AQUILA raportează venituri de 1,6 miliarde lei în primul...

Zboruri directe către China, din 4 septembrie

Din 4 septembrie, românii vor putea călători din nou...

Baterie cu ioni de sodiu, în China

Companiile chineze Hina Battery și Tonly Heavy Industries au...