Spotlight Festival, în centrul Capitalei

Începând din această seară și până sâmbătă, Calea Victoriei şi Centrul Istoric vor fi transformate, prin intermediul a 16 instalaţii de artă, într-un traseu spectaculos al căror protagoniști sunt lumina şi tehnologia. Este prima ediţie a Spotlight Festival în București.

Deschiderea oficială are loc la ora 20.00 şi va fi marcată de un concert susţinut de Robin and the Backstabbers şi Alternosfera, pe Strada Franceză din Centrul Istoric.

Instalaţiile de artă care vor lumina centrul Capitalei au fost prezentate în cadrul celor mai mari festivaluri de acest gen din Europa, dar sunt şi lucrări realizate de artişti români.

Parteneriatul dezvoltat cu Signal Festival (Cehia) va asigura prezenţa unor instalaţii cu dimensiune internaţională precum Cloud, Large Pendulum Wave, Chill_Voxel#4, Metropolia şi The Sun, care vor împânzi traseul Spotlight şi care vor încuraja oamenii să interacţioneze cu obiectele de artă.

Spotlight Festival 1

O mare parte din instalaţiile ce poartă semnătură autohtonă sunt realizate special pentru Spotlight Festival – Urban Neon Forest (instalaţia desemnată câştigătoare în urma call for projects), Triangles Unfold, Lux Magnetica, Constelaţie Urbană –, dar publicul va avea parte şi de proiecte ale unor artişti români, care au reprezentat ţara la festivaluri internaţionale.

Exemplul este instalaţia Ghost Ship, o hidro-hologramă de mari dimensiuni, creată de arhitecţii din colectivul Visual Skin pentru Amsterdam Light Festival 2014. În 2015 şi 2016 acest vas efemer va călători în jurul lumii, Spotlight Festival fiind prima oprire.

Spotlight Festival 2

Clădiri iluminate arhitectural

Totodată, iluminatul arhitectural şi sesiunile de video-mapping pregătite de artiştii invitaţi vor însufleţi faţadele clădirilor de pe acest traseu: Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Naţional de Artă al României, Teatrul Odeon, Cercul Militar Naţional, Palatul CEC şi Muzeul Naţional de Istorie.

Becuri opaiţ şi felinare

Un alt element inedit al festivalului este expoziţia de fotografie rezultată din campania „Lumină pentru România”, derulată de Asociaţia Free Mioriţa. Scopul campaniei este acela de a descoperi şcoli şi oameni care nu au electricitate şi de a le duce lumină prin instalarea de sisteme cu panouri fotovoltaice.

După lăsarea întunericului, expoziţia va fi iluminată de o instalaţie realizată din becuri opaiţ şi felinare.

Instalațiile vor putea fi admirate în fiecare seară a festivalului, de la ora 20.30 până la miezul nopții.

Detalii, la www.spotlightfestival.ro. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.