T…RENul lui Moș Crăciun

trenul-lui-mos-craciun-2“T…RENul lui Moș Crăciun” pornește astăzi în călătoria sa magică avându-i ca invitați pe micuții de la Casa de Copii SOS Satele Copiilor. CFR Călători a dat, astfel, startul Sărbătorilor de iarnă, prin organizarea acestui eveniment ajuns la a 4-a ediţie. Dedicată celor mici, acțiunea și are o implicare socială în viaţa comunităţii.

T…RENul este format din vagoane care poartă pentru o zi numele faimoșilor reni ai lui Moș Crăciun: Rudolf, Comet și Dancer. “Pornim astfel într-o călătorie magică și o atmosferă de sărbătoare, într-o lume plină de veselie și zâmbete cu și pentru copii, cu spectacol de magie, expoziție de desene, trenulețe electrice și cu povești din lumea minunată a copilăriei.Invitații speciali ai evenimentului sunt micuții de la Casa de Copii SOS Satele Copiilor, mulți dintre ei aflându-se la prima  lor călătorie cu trenul.”, precizează CFR Călători.

Pe parcursul călătoriei, copiii vor învăţa că trenul este cel mai prietenos mijloc de transport cu mediul înconjurător şi că regula de bază pentru a călători este aceea de a avea un bilet.

Aproape 150 de copii încep astăzi aventura de căutare a lui Moș Crăciun în călătoria cu trenul pe ruta București-Sinaia în cadrul evenimentului special organizat de CFR Călători, cu sprijinul CNCF CFR SA, HDH Management/Holy Molly, Editura Litera, Kika și Fundația Cărturești.

În așteptarea lui Moș Crăciun, timp de aproximativ 6 ore, micuţii vor participa interactiv la diferite acţiuni. Vor vizita celebrele Saloane Regale din Bucureşti și Sinaia, expoziția de Trenuleţe Electrice, se vor bucura de expoziția de desene organizată în tren, iar la întoarcere, un călător special se va afla în tren alături de copii: Moș Crăciun.

TRenul lui mos Craciun

„T…Renul lui Moș Crăciun!”: O poveste magică ce prevestește Spiritul Crăciunului cu emoții, zâmbete, bucurie, surprize…

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.