ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

TAROM şi-a redus pierderile la jumătate în primul semestru

Data:

TAROM şi-a redus pierderile la 63 de milioane de lei în primul semestru din 2013, faţă de 120 de milioane de lei înregistrate în acceaşi perioadă a anului trecut, a anunţat, joi, compania. S-au făcut economii la combustibil şi la alte cheltuieli. Totodată, veniturile operaţionale au crescut la 534 milioane lei, faţă de 498 milioane lei în acceaşi perioadă a anului trecut şi faţă de estimarea de 529 milioane lei din planul de management.

“Rezultatul financiar-contabil aferent primelor 6 luni din 2013 este mai bun cu 56,5 milioane lei, respectiv 47% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2012. Compania TAROM prezintă un echilibru financiar adecvat, reflectat prin lipsa datoriilor restante către bugetul de stat sau orice alţi parteneri şi prin existenţa lichidităţilor necesare asigurării derulării corespunzătoare a obiectului de activitate al TAROM”, se arată în comunicatul companiei.

Potrivit planului de management al companiei, pentru primul semestru era prevăzută o pierdere de 11 milioane de lei.

Compania precizează că implementarea planului de management are ca scop principal îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor, în condiţiile menţinerii unei stabilităţi financiare sustenabile.

‘Tendinţa rezultatelor companiei este foarte încurajatoare şi se datorează eforturilor susţinute ale angajaţilor, al căror suport este apreciat de către management, în mod deosebit. Ne aşteaptă în continuare o perioadă în care trebuie să acordăm o atenţie sporită în implementarea Planului de Management dar sunt încrezător că obiectivele stabilite pot şi vor fi realizate, cu angajamentul întregii echipe’, a declarat directorul executiv al companiei, Christian Heinzmann.

În perioada ianuarie-iunie 2013, TAROM a eficientizat programul de zbor şi a optimizat reţeaua de rute, fapt ce a determinat creşterea gradului de încărcare a aeronavelor cu 3%, comparativ cu perioada similară a anului 2012.

De asemenea, TAROM a înregistrat o creştere cu 1,4% a numărului de pasageri, pe cursele regulate şi a transportat 974.984 pasageri.

Au fost lansate noi destinaţii: Bucureşti-Dublin, Iaşi-Bologna, Iaşi-Torino, Iaşi-Londra, Bucureşti-Praga şi Cluj-Praga.

În prezent, compania TAROM are 2.006 angajaţi, cu 4% mai puţin decât anul trecut, datorită plecărilor voluntare şi pensionărilor. (M.S.)

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

CTP Romania. Oportunități într-o comunitate solidă

CTP creează comunități. Iar parcurile industriale, aflate în proprietatea...

Parteneriat Model Solution-ArtCenter College of Design

Model Solution Co., Ltd. a încheiat un acord cu...

GXO – consiliu consultativ în domeniul apărării

GXO Logistics, cel mai mare furnizor de logistică contractuală...

Cum relansăm economia?

Cum relansăm economia și o pregătim pentru viitor?  Dezvoltarea este o...

SafeFleet monitorizează peste 100.000 de vehicule

SafeFleet a depășit pragul de 100.000 de vehicule monitorizate,...

GXO – parteneriat nou, cu BMW Group

GXO Logistics a fost selectat de BMW Group pentru...

Milioane de roboți umanoizi, în companii

Aproximativ un milion de roboți umanoizi vor fi operaționali...

China: Vânzările de camioane electrice le-au depășit pe cele cu combustie

Decembrie 2025 marchează o bornă simbolică pentru piața de...