Trafic în creştere cu 32% la Aeroportul Internaţional Timişoara

Primele 9 luni au adus la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara o creştere cu 32% a numărului de pasageri comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost 539.287 de călători.

Astfel, în perioada ianuarie – septembrie 2015 au fost înregistraţi 711.769 pasageri, iar conducerea aeroportului estimează că numărul acestora va atinge ţinta de 1 milion de pasageri până la sfârşitul anului.

Şi numărul zborurilor s-a aflat în creştere: 8.916 zboruri (+16%), faţă de 7.679 aeronave care au aterizat sau decolat în primele 9 luni ale lui 2014.

În această perioadă s-a înregistrat şi o creştere a gradului de încărcare al aeronavelor, cu 13%. Astfel, dacă în primele 9 luni ale lui 2014 o aeronavă decola sau ateriza, în medie, cu 70 de pasageri, în 2015, gradul de încărcare este de aproape 80 de pasageri/aeronavă.

Traficul cargo a înregistrat o creştere de 25%: de la 1.416 tone în ianuarie-septembrie 2014, la 1.765 tone anul acesta.

“Avem responsabilitatea de a comunica şi în numele companiilor aeriene că unele destinaţii solicitate sau vehiculate ca informaţie de diferiţi cetăţeni nu vor putea fi operate dacă nu se dovedesc rentabile din punct de vedere economic. Trăim într-o economie capitalistă globalizată, în care economicul şi nu politicul generează afaceri. Ne aşteptam la acest trend ascendent, deoarece toate eforturile administraţiei Aeroportului Internaţional Timişoara demarate în urmă cu doi ani – de a investi în infrastructura aeroportuară (în zona de operare aeronave) şi de a crea condiţii optime şi atractive pentru companiile aeriene – au avut ca scop dorinţa de a introduce noi destinaţii, care nu au cum să nu se materializeze”, a declarat directorul aeroportului, Iulian Daniel Idolu. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.