Ultima strigare la Taxe si Impozite. In Sectorul 3 se lucreaza si sambata, si duminica

Directia de Impozite si Taxe Locale Sector 3 a incasat sambata si duminica 261.000 de lei de la 1637 de contribuabili persoane fizice. Reamintim ca, pentru evitarea aglomeratiei de la ghisee, la DTIL Sector 3 se incaseaza si sambata, si duminica, programul fiind prelungit in acest fel pana sambata, 31 martie. Programul de lucru cu publicul este urmatorul: luni, marti, miercuri si vineri  intre orele 7.30 – 18.00, joi – de la 7.30 la 18.30, iar  sambata si duminica – intre orele 9.00 – 14.00.

Primaria Sectorului 3 aminteste ca, potrivit legii, evidenta fiscala a persoanelor fizice se realizeaza pe baza rolului nominal unic, pentru realizarea caruia sunt necesare urmatoarele informatii: nume, prenume, CNP, adresa de domiciliu, cotele de proprietate, declaratie speciala de proprietati multiple (daca este cazul).

Concret, persoana care se prezinta in vederea obtinerii rolului nominal unic  trebuie sa mearga la unul dintre cele trei sedii DITL Sector 3 (de preferat la cel la care este arondat), cu urmatoarele acte: copii de pe cartile de identitate ale proprietarilor si in cazuri speciale (mosteniri, dobandiri de propietati in cote indivize diferite),  actele in original si copie. Rolul nominal unic se face pe loc. Realizarea rolului nominal unic conduce la posibilitatea obtinerii credentialului  in vederea platii on-line prin www.ghiseul.ro .

Plata impozitelor si taxelor locale se poate efectua la ghiseele DITL (str. Lucretiu Patrascanu nr. 3-5, str. Sf. Vineri nr. 32, str. Campia Libertatii nr. 36.), cu numerar sau card bancar, prin virament bancar completand datele de pe instiintarea de plata sau prin sistemul de plati on-line  pe www.ghiseul.ro ,  dar cu conditia sa aiba  alocat un credential (user si parola). (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.