Un autocar cu români ce veneau din Spania s-a răsturnat în Franţa. Un copil a murit şi 39 de pasageri sunt la spital. MAE a deschis două linii telefonice pentru familiile răniţilor

Un cumplit accident rutier a avut loc duminică dimineaţa în Franţa, când un autocar cu români, majoritatea din Suceava, ce se întorceau de la rudele plecate la muncă în Spania, s-a răsturnat pe Autostrada A8. Un copil de 1 an şi jumătate a murit, iar ceilalţi 39 de pasageri, plus ambii şoferi, au fost răniţi, fiind spitalizaţi la mai multe unităţi medicale franceze, 14 dintre ei în stare foarte gravă. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a activat Unitatea de Alertă din cadrul Centrului Consular de Crize, pentru a veni în sprijinul familiilor victimelor, punând la dispoziţia acestora două linii telefonice – 0730.717.970 şi 021.431.15.98.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 9,30, în dreptul localităţii Vidauban (lângă Marsilia), iar autocarul transporta 40 de români – între care mai mulţi copii – şi se deplasa de la Madrid spre Bistriţa.

Din datele preliminare, cauza probabilă ar fi explozia unui pneu, vehiculul răsturnându-se şi intrând pe contrasens.

Conform datelor transmise de autorităţile franceze, este vorba despre un decedat, 4 răniţi grav, 27 de persoane cu diverse forme de traumatisme care nu pun viaţa în pericol şi 8 persoane cu traumatisme uşoare.

Autorităţile franceze au intervenit exemplar: au montat la locul accidentului un spital de campanie, unde victimele au fost triate şi distribuite apoi la spitale, în funcţie de gravitatea rănilor. Au fost implicaţi 100 de pompieri – gen SMURD -, 30 de ambulanţe şi 4 elicoptere.

Victimele  în stare foarte gravă, între care un copil, au fost transportate cu elicopterul la spitalul Saint Musse din Toulon, Lauval din Nisa şi Hospital Nord din Marsilia.

Ceilalţi răniţi au fost duşi la spitalele Saint Musse şi Sainte Anne din Toulon şi spitalul Bonnet din Frejus.

Potrivit Prefecturii Suceava, autocarul  aparţine firmei Roşu Tour SRL din Bistriţa, care a fost închiriat firmei Voyager, din Suceava.

La faţa locului s-au deplasat şi sunt prezenţi atât consulul general al României la Marsilia, cât şi consulul onorific al ţării noastre la Nisa.

Ambasada României la Paris va acorda sprijin pentru repatrierea persoanelor afectate de accident.

Premierul Victor Ponta a convocat la ora 18.00, la Guvern, o celulă de criză formată din miniştrii Internelor, Afacerilor Externe şi Sănătăţii, plus specialistul în domeniu, secretarul de stat Raed Arafat.

Magda SEVERIN

1 COMENTARIU

  1. Ma intreb oare cum este posibil la o cursa de persoane sa fie numai un echipaj format din 2 soferi,la asemenea traseu dupa cate stiu si am invatat este necesar 3 soferi iar acesti soferi de transport persoane sa fie bine pregatiti adica experienta ia a sofatului ,nu cu o explozie te rastorni ,asta sa o spuna lui mutul ,cauciucul a explodat in momentul impactului cu balustrada,sun sofer de peste 20 de ani si fac acest traseu de 12 ani ,SPANIA-italia,deci este o minciuna de nedescris,multe autocare le vad chiar si zi si noapte care circula cu mai putin de 80km/h,ceea ce da semne de oboseala a soferului,deci faceti mai multe controale la aceste firme mai ales SAIZ TOUR are soferi care au fost in politie si s-au angajat la aceasta firma fara un pic de experienta,atentie se transporta persoane chiar si marfa trebuie sa ai o experienta si chiar o raspundere foarte mare

  2. vuna ziua este de neiertat ce se poate intampla si se mai intampla daca nu se vor lua masuri in privinta soferilor nu este corest la un drum atat de lung sa conduca numai2soferi va pun o intrebare dumneavoastra va puteti odihni in patru ore eu cred ca nu necesare sunt7-8 si eu calatoresc f mult cu autocarul si am tamas surprinsa ca erau 2 la firma cu care eu merg de atatia ani au zis ca nu au bani sa plateasca sa fie mai multi dar alta intrebare ce se fac si sau facut cu banii de aceea toti pleaca din tara din cauza mafiei care o avem niciodata nu se va inceta cu darea si luarea de mita am lucrat intr un spital si la fel a fost cate am putut vedea nu pot crede ca se puate purta asa cu oamenii din tara noastra nu le dai nu se uita la tine pt angajari la fel intreb iara de ce nu se fac corect si angajarile nu pe bani sau animale taiate ma rog asta este de domeniul sanatatii revin la conducerea companiei sunt si beneficii care se aduc de pe urma autocarelor si trebuie avut grija de viata omului nu asa cu2soferi nu este primul accident sau intamplat si la atlasib si se vor mai intampla daca nu se vot lua masuri autobuzul nu venea numai din spania plecarea lui a fost din portugalia si a trecut prin spania sa ia pasagerii si se intorcea spre Romania ghinionul ca nu au mai putut ajunge din cauza celor ce nu gandesc si conduc bine.la revedere este un adevar care doare daca se vor face plangeri si mai departe unde trebuie ajunse mas bucura sa se termine odata cu toate neregularitatile astea

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.