UPDATE! Unele drumuri ar putea fi ÎNCHISE

În funcţie de cantitatea de zăpadă şi de intensitatea şi durata viscolului, unele porţiuni de drumuri naţionale şi autostrăzi ar putea fi închise, avertizează CNADNR, în contextul atenţionărilor Cod Galben şi Cod Portocaliu emise de meteorologi pentru intervalul vineri ora 18.00 – duminică aceeaşi oră, valabile în 27 de judeţe din jumătatea de sud a ţării. La rândul său, Ministerul Transporturilor (MT) anunţă că în situaţii speciale, Comandamentul de iarnă ar putea dispune închiderea unor rute aeriene, navale sau feroviare. Amintim că MT nu mai are responsabilitatea autostrăzilor şi drumurilor naţionale, care se află la DPIIS, în subordinea ministrului delegat Dan Şova.

UPDATE ora 18.30: Circulaţia auto este deja îngreunată pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti din cauza burniţei şi a vântului care suflă cu putere. Centrul Infotrafic al IGPR avertizează asupra pericolului apariţiei poleiului şi îi îndeamnă pe şoferi să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate, să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă şi să mărească distanţa în mers.

CNADR le recomandă conducătorilor auto să nu se deplaseze în zonele ce vor fi afectate de fenomenele meteo periculoase, iar dacă este absolut necesar să plece acolo, să se pregătească pentru ce este mai rău.

Codul Portocaliu de ninsori și viscol este emis pentru 11 judeţe, astfel: în prima parte a intervalului vor fi ninsori abundente în cea mai mare parte a Olteniei (județele Mehedinți, Gorj, Dolj și Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăși local 30-40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind și troienind zăpada.

În cursul zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila și Ilfov, inclusiv în București, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75-80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Codul Galben este valabil pe raza de 16 județe din zona de sud și sud-est. În plus, vor fi precipitații mixte și se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului și în Banat, sudul Olteniei și al Munteniei. Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore.

Ion Sandu, directorul general al ANM, a spus la şedinţa Comandamentului de iarnă convocată la Guvern că nu este exclus să emită şi o avertizare Cod Roşu, dar nu pentru că viscolul ar avea intensitate extremă, ci pentru că perioada pe acare acest fenomen se va manifesta este foarte lungă, de vineri până duminică seara.

Responsabili la MT: Buică, Trifan şi Constantin

La Ministerul Transporturilor, conducerea executivă a Comandamentului de iarnă este asigurată de secretarul de stat Nicolae Buică, de secretarul general adjunct Valentin Trifan şi de Constantin Aurelian, consilier al ministrului Ramona Mănescu.

MT precizează că “s-au luat măsuri de pregătire pentru iarnă la CFR Infrastructură (ce se coordonează cu CFR Marfă şi CFR Călători), la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos – RA Galaţi (ce intervine pentru asigurarea navigaţiei pe Dunăre) şi la cele patru aeroporturi din subordinea Ministerului Transporturilor: Aeroportul “Henri Coandă” şi Aeroportul “Aurel Vlaicu” din Bucureşti, Aeroportul “Mihail Kogălniceanu” din Constanţa şi Aeroportul “Traian Vuia” din Timişoara”.

Pregătirile pentru Comandamentul de iarnă s-au desfăşurat în două etape: septembrie – octombrie 2013, când “s-a efectuat evaluarea resurselor şi planificarea şi noiembrie-decembrie 2013, inspecţia la faţa locului a utilajelor, materialelor şi procedurilor de intervenţie”.

“Astfel, la CFR Infrastructură au fost inventariate şi verificate macazele, starea tehnică a celor 34 de pluguri din dotarea CFR Infrastructură, stocul de panouri parazăpadă care a fost deja montat pentru protejarea căilor ferate expuse şi vulnerabile. Vagoanele plug de zăpadă vor interveni în caz de ninsoare doar dacă grosimea stratului de zăpadă nu depăşeşte un metru iar zăpada este afânată. În cazurile în care, din cauza depunerilor de zăpadă şi a intensităţii viscolului nu există siguranţa că trenul va ajunge în staţia vecină, şeful secţiei de district poate dispune închiderea liniei”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Totodată, pentru asigurarea continuităţii transportului naval au fost pregătite de intervenţie remorcherele de spargere a gheţii şi  încheiate contracte cu firme care dispun de nave pentru participarea la intervenţii în caz de nevoie.

Pe cele 4 aeroporturi aflate în subordinea MT au fost luate măsuri de asigurare a “continuităţii stocurilor de materiale degivrante, materiale consumabile şi piese de schimb, precum şi asigurarea service-ului autorizat pentru echipamentele de deszăpezire-degivrare”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.