Wizz Air s-a listat pe bursa de la Londra

Wizz Air, cel mai mare operator aerian din Europa Centrală și de Est, s-a listat astăzi pe bursa de la Londra, după ce în luna iunie a anului trecut a renunţat la această intenţie din cauza volatilităţii pe bursă a sectorului aerian.

Preţul acţiunilor companiei este de 11,5 lire sterline pe unitate, ceea ce conferă companiei o capitalizare de piaţă de 601 mil. lire sterline (818 mil. euro) în urma ofertei publice iniţiale, anunţă Wizz Air.

În cadrul ofertei publice iniţiale, Wizz Air a vândut 23.360.008 acţiuni, iar suma netă încasată de companie în urma ofertei publice va fi de aproximativ 103 milioane lire sterline (140 mil. euro), se arată într-un comunicat al companiei.

Admiterea pe segmentul premium şi pe piaţa principală de tranzacţionare a London Stock Exchange, precum şi începerea tranzacţiilor necondiţionate vor avea loc în data de 2 martie.

Băncile JP Morgan, Citigroup, Barclays şi Nomura International au intermediat oferta publică iniţială a Wizz Air.

Venituri și profit în creștere

Wizz Air a avut în primele 9 luni ale anului fiscal 2015 (martie-decembrie 2014) venituri de 992 mil. euro, mai mari cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului fiscal precedent, iar profitul EBITDAR (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri, amortizări şi costuri de restructurare) a avansat cu 38%, la 305 milioane euro.

Numărul de pasageri transportaţi în intervalul martie-decembrie 2014 a urcat cu 18%, la 12,7 milioane.

Wizz Air operează o flotă de 54 de avioane Airbus A320 și este activ în 37 de ţări. Compania deţine 18 baze în 10 ţări din Europa Centrală şi de Est și asigură zboruri către 106 destinaţii.

La sfârşitul lunii septembrie 2014, operatorul aerian avea o cotă de piaţă de 37,7%. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.