20 de autobuze electrice pentru Zalău

Reprezentanții asocierii Anadolu Automobil Rom – AIC Trucks – Radcom  au semnat, în 30 septembrie, contractul pentru furnizarea a 20 de autobuze electrice către Primăria Zalău.

Atribuirea contractului vine ca urmare a licitației de achiziții publice pe fonduri europene derulate de autoritățile locale. Cele 20 de autobuze sunt din gamele SOR EBN 9.5 și SOR ENS 12 și sunt de 9,5 și, respectiv, 12 metri.

Pe lângă vehicule, furnizorul se obligă să mai instaleze șase stații de încărcare rapidă, două transformatoare pentru stații și 20 de stații de încărcare lentă.

Contractul mai prevede sisteme de e-ticketing și de monitorizare flotă pentru 65 de autobuze. Valoarea totală a contractului se ridică la 57,6 milioane de lei, fără TVA.

Astfel, Anadolu Automobil Rom devine cel mai important furnizor de autobuze electrice de pe piața românească. După câștigarea și livrarea de autobuze electrice de la Suceava și Turda, atribuirea contractului de la Zalău vine ca o confirmare a schimbării majore ce se produce pe piața românească de transport public urban. Pe lângă acestea, constructorul ceh SOR a semnat în luna iulie contractul de furnizare a 32 de autobuze electrice către Primăria Brașov.

Despre SOR Libchavy s.r.o.

SOR este un producător ceh de autobuze și se află la cea de-a treia generație de autobuze electrice. Au furnizat vehicule electrice în mai multe țări europene precum Cehia, Slovacia, Elveția sau Germania, iar intrarea lor pe piața românească a fost bine primită. După Turda, și Brașov, Zalăul este cel de-al treilea oraș care va beneficia de autobuze electrice SOR.

Despre Anadolu Automobil Rom

Anadolu Automobil Rom (AAR) este o companie românească înființată în 2006 ce are ca scop furnizarea, întreținerea și repararea autobuzelor. De-a lungul timpului, AAR a devenit partener de încredere pentru mai multe firme de transport public și de transport interurban de persoane. Compania cu capital integral românesc a furnizat peste 3.000 de vehicule de transport persoane, la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.