20 de Karsan Jest, la Galați

Micul autobuz urban Karsan Jest a câștigat licitația de 20 de unități organizată de Primăria Galați pentru compania de transport public local, Transurb.

Anadolu Automobil Rom, unic importator al mărcii Karsan în România, a semnat, în 13 iulie, contractul de livrare a 20 de unități Karsan Jest către Primăria Municipiului Galați. Contractul vine ca urmare a licitației de achiziții publice CN101073 din data de 19 aprilie 2019. Licitația a fost publicată pe site-ul Sistemului Informatizat Centralizat de Achiziții Publice, SICAP. 

Valoarea tranzacției se ridică la valoarea de 6.238.000 lei. În prețul achiziției mai sunt incluse panouri indicatoare de traseu, sisteme de informare călători cu monitoare LED, sistem de supraveghere video cu 5 camere și unitate de stocare DVR, sonde litrometrice pentru măsurarea consumului de carburant și sistem de monitorizare flotă cu GPS.

De asemenea, pentru validatoare a fost montat un sistem de cablaj, conform cerințelor tehnice specifice ale Transurb.

Pe lângă vehiculele livrate și dotate corespunzător caietului de sarcini, furnizorul Anadolu Automobil Rom va mai furniza: 40 de anvelope de rezervă, scule, sisteme de verificare (SDV-uri) specifice necesare pentru mentenanță și diagnoză. 

La ceremonia de semnare a contractului au participat Maria Peșu, director general al Anadolu Automobil Rom, iar din cea a Primăriei Galați, primarul Florin Ionuț Pucheanu. 

Primul vehicul va fi livrat la jumătatea lunii octombrie, pentru o perioadă de testare de două săptămâni. Ulterior, vor fi livrate și celelalte 19 unități, până la jumătatea lunii ianuarie 2020. 

Despre Anadolu Automobil Rom

Anadolu Automobil Rom este o companie românească înființată în 2006, ce are ca scop furnizarea, întreținerea și repararea autobuzelor. De-a lungul timpului, AAR a devenit partener de încredere pentru mai multe firme de transport public și de transport interurban de persoane. Compania cu capital integral românesc a furnizat peste 3.000 de vehicule de transport persoane la nivel național. 

Despre Karsan Otomotiv

Karsan Otomotiv a fost înființat în 1966, ca parte integrantă a concernului Koç. Din 1998, compania a fost integrată în Kiraca Holding. Scopul său a fost producția de autovehicule de la autoturisme la vehicule comerciale. Modernele uzine Karsan sunt amplasate în orașul Bursa din Turcia. Aici se produc furgoanele Hyundai H350 pentru Hyundai Motor Compani, minibuze, camioane, autobuzele Menarinibus și gama Karsan, ce include modelele urbane Jest, ATAK și Star. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.