Licitația pentru autobuze RATB, contestată

Primăria Capitalei a fost nevoită să reia licitația pentru achiziția a 400 de autobuze noi Euro 6, dar procedura a fost contestată.

Imagine: Jean-Mihai Pâlșu

Mai întâi, SEAP a anulat, automat, procedura lansată în 3 iulie, după ce o corecție transmisă pe ultima sută de metri nu a fost operată în sistem. „Vinovate” au fost zilele libere de 14 și 15 august, pe care angajații Municipalității nu le-au luat în calcul încă de la început.

„Este din cauza unei disfuncționalități tehnice”, a susținut primarul general Gabriela Firea, care, însă, a demis întreaga conducere a Direcției de Achiziții.

„Am decis demiterea conducerii Direcției de Achiziții din cadrul PMB, întrucât sunt profund nemulțumită de modul în care se desfășoară activitatea acesteia și, în special, de modul în care a gestionat licitația pentru achizi- ția de autobuze. Am analizat și modul în care conducerea RATB și Consiliul de Administrație al Regiei au asigurat suportul tehnic pentru această licitație. În concluzie, am acceptat demisia pre- ședintelui Consiliului de Administrație al RATB, Dumitru Catană”, a anunțat edilul.

Gabriela Firea a atacat, însă, și sistemul SEAP, care „nu a explicat instrucțiunea” de a modifica data limită de depunere a ofertelor – stabilită, ini- țial, pentru 14 august și corectată pentru 16 august.

„Așteptăm ca noul sistem electronic de achiziții publice (SICAP) să asigure soluții pentru problemele cu care se confruntă autoritățile, în procedurile de licitații publice, inclusiv să fie însoțit de un manual de utilizare coerent și în deplin acord cu softul. Este, de asemenea, esențială sincronizarea operării sistemului na- țional cu cel european. Consider că Agenția pentruAgenda Digitală trebuie să ia măsuri urgente împotriva celor care se fac vinovați de disfuncționalitățile sistemului actual”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

La mâna CNSC

Documentația a rămas aceeași, iar noul calendar de achiziție a fost stabilit pentru 21 septembrie, ora 16:00 – termen limită pentru primirea ofertelor, și 16 octombrie, ora 18:00 – data limită de evaluare a acestora. Numai că procedura a fost contestată, iar CNSC a suspendat-o.

„Urmare a deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, comunicată prin încheierea nr. 483/13.09.2017, licitația a fost suspendată, până la soluționarea de către CNSC a contestațiilor privind documentația de atribuire depuse până în prezent”, a precizat Municipalitatea, abia în 18 septembrie.

15 companii au depus oferte

Potrivit PMB, 15 companii au încărcat, parțial, ofertele încă din data de 14 august, lăsând componenta financiară pentru ultima zi (16 august – noul termen publicat), conform cutumei, în cazul unor astfel de licitații internaționale, „însă, la data respectivă, ofertanții au constatat că licitația a fost anulată automat și nu mai au posibilitatea să încarce oferta financiară”.

Iată companiile, în ordinea depunerii ofertelor: SC Anadolu Automobil Rom SRL, EVW Holding SRL, BMC Truck and Bus SA, MHS Truck and Bus SRL, Mercedes-Benz Romania SRL, Briari`s Ind SA, SC MLD Guns SRL, Megarosa Trade SRL, Ecopel SRL, Solaris Bus&Coach SA, SC Nera Caroserii SRL, SC Best Achiziții SRL, Karsan Otomotiv Sanayi VE Ticaret AS, Thoreb Information Systems, MAN Truck&Bus AG.

Speranța Cliseru

Președinte provizoriu la CA al RATB

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a numit-o pe Speranța Cliseru, consilier al primarului general Gabriela Firea, în funcția de administrator provizoriu în Consiliul de Administrație (CA) al Regiei Autonome de Transport București (RATB), după demisia lui Dumitru Catană.

Gestul acestuia a fost determinat de incidentului produs pe linia tramvaiului 25, când o garnitură a luat foc, iar patru persoane au fost transportate la spital. Tramvaiele de pe liniile 1, 11, 8, 25 și 35 au fost blocate. Speranța Cliseru a fost director în Primăria Voluntari, prefect de Ilfov și director de campanie al PSD Ilfov.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.