COTAR: Așteptăm o dovadă de corectitudine de la președintele Iohannis

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) așteaptă de la președintele Klaus Iohannis „dovada corectitudinii”, prin respingerea de la promulgare a legii prin care Parlamentul a amânat cu patru luni, până la 1 februarie 2020, intrarea în legalitate a firmelor care fac transport alternativ.

Iată preczările COTAR, în comunicatul transmis redacției și semnat de Vasile Ștefănescu, președintele COTAR:

«Parlamentarii s-au grăbit să servească interesele companiilor care fac „transport alternativ”, votând, pe „repede-înainte”, legea pentru prelungirea perioadei de „acomodare” a celor care nu s-au grăbit deloc să respecte legea, nici măcar după ce Guvernul le-a făcut OUG pentru „ridesharing”.  

Cu toate că, de opt ani, zace în setarele comisiilor din Camera Deputaților OG 27/2011, care trebuia să fie Legea Transportului în România, a proștilor care aduc 8% din PIB-ul României, aceasta nici măcar nu a fost luată în discuție, în timp ce  „pe repede înainte” a trecut Ordonanața privind transportul alternativ, cu unele completări hilare, una dintre ele fiind prelungirea periodei de tranziție până la 1 februarie 2020. Cu alte cuvinte, parlamentarii din toate partidele le-au dat mână liberă „unor” neautorizați să fure legal încă patru luni, să facă transport de persoane cum doresc, să nu plătească nimic la stat, așa cum au făcut și în ultimii patru ani. Sperăm ca de data aceasta organele abilitate ale statului – DNA, DIICOT, ANAF etc. – să înceapă o anchetă și să-i tragă la răspundere pe toți cei care au pus umărul la fraudarea bugetului național, în ultimii patru ani și opt luni.

Ghinionul lobby-iștilor care și-au rezolvat problema votului în comisiile parlamentare (deși lobby-ul este interzis în România, numindu-se trafic de influență),  a fost că această perioadă plină de tensiuni politice a făcut imposibilă citirea legii și în plenul reunit al Parlamentului, astfel că legea nu a mai ajuns la promulgare, iar de la 1 noiembrie intră în vigoare o altă reglementare, cea anterioară (OUG 49/28.06.2019 – n.r.), care le interzice activitatea celor care fac „ridesharing” (au avut termen până la 1 noiembrie să intre în legalitate – n.r). Companiile care au câștigat foarte mulți bani, de patru ani și jumătate, din această activitate desfășurată în afara cadrului legal, se plâng acum de această întârziere și fac în continuare presiuni asupra factorilor de decizie, astfel încât să nu fie eliminat „ridesharing-ul” ilegal. Președintele României, Klaus Iohannis, ar putea demonstra, chiar înainte de alegeri, când legea, mai mult ca sigur, va ajunge la promulgare, că este corect și respectă statul de drept, respingând acest proiect.

Președintele României poate să retrimită legea în Parlament, cel puțin pentru două articole controversate, care ar trebui să fie eliminate, pentru că sunt neconstituționale – respectiv articolul privind prelungirea perioadei de „tranziție” și cel privind introducerea în același regim al transportului alternativ a microbuzelor cu până la 9 locuri, care a făcut ca legea, în actuala formă, să încalce nu numai Legea taximetriei, ci venind cu dubă măsură, să dubleze cadrul legal și în privința transportatorilor care operează curse regulate în și între localități.

Până acum, acest „transport alternativ” s-a desfășurat în afara legii. Legislația din România prevede confiscarea câștigurilor provenite din activități neautorizate – ceea ce nu s-a aplicat în cazul persoanelor fizice sau juridice care au obținut venituri din actățile neautorizate și nelicențiate de transport – precum „ridesharing”. Confiscarea acestor venituri ar putea ajuta statul român să plătească o parte din datoria externă făcută în ultimii trei ani sau să asigure cofinanțarea mai multor lucrări de infrastructură, cu banii obținuți astfel la bugetul statului».

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.