OUG 15/2020 privind transportul elevilor, publicată în MO

Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 15/2020, adoptată de Guvernul Orban în 4 februarie, pentru modificarea Legii Educației Naționale (LEN 1/2011) astfel încât transportul elevilor prin intermediul curselor regulate interjudețene să poată fi decontat chiar dacă nu dețin abonament, a fost publicată în Monitorul Oficial (MO), în 11 februarie.

Practic, din Legea Educației Naționale a fost eliminat termenul „abonament”, iar operatorii de transport rutier au obligaţia să asigure transportul rutier al elevilor, înclusiv al celor de la nivel liceal,  în limitele stabilite prin Hotărâre de Guvern.

Concret, elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, inclusiv a celor de la nivel liceal, li se decontează cheltuielile de transport, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, din bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi.

Decontarea se va realiza din bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin unităţile de învăţământ în cadrul cărora elevii sunt şcolarizaţi, pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport.

În termen de 30 zile de la data publicării OUG, Ministerul Educației și Cercetării inițiază Hotărârea Guvernului privind procedura de decontare și sumele ce pot fi decontate pentru transportul rutier al elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.