Spania și Grecia, pe lista noilor 15 țări incluse în zona...
Spania și Grecia figurează pe lista celor 15 țări noi care au fost incluse de Guvern, în 10 mai, în zona galbenă - adică...
Rezoluție pentru decontarea transportului elevilor
Ministrul Educației, Monica Anisie, a stabilit împreună cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Dezvoltării și ai Asociației elevilor cum va fi asigurată decontarea transportului...
Veste pentru HoReCa: România se deschide turismului extern
România se deschide turismului extern, de la 1 iunie, iar turiştii străini vor putea veni în țară, cu respectarea condiţiilor generale, în funcţie de...
Programul Prima Mașină, modificat
Guvernul a aprobat în ședința din 19 martie modificarea programului Prima Mașină, astfel încât și cei care au mai avut un autovehicul nou îşi...
S-a scumpit parcarea în Capitală
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a majorat în ședința din 14 iunie taxele de parcare, noile tarife urmând a intra în vigoare de...
DOCUMENT. PMB testează terenul cu interzicerea din 2019 a mașinilor Euro...
Un proiect de hotărâre CGMB depus luna aceasta de un consilier general al PMP a stârnit mare vâlvă în mediul online, deoarece prevede interzicerea...
CJUE: Uber este serviciu de taximetrie
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) admite că Uber este un serviciu de taximetrie și nu unul digital, dar stabilește că acesta trebuie...
Transportul elevilor aruncă în aer OUG 51
Guvernul Orban a abrogat, prin asumarea răspunderii în fața Parlamentului, Ordonanța de Urgență (OUG) 51/2019, prin care fusese eliminat transportul elevilor din sfera serviciilor...
Transportul alternativ, autorizat
Reglementarea transportului alternativ (ridesharing), cu autoturism și conducător auto, desfășurat, de ani buni, de Uber, Bolt, Clever și Yango, a intrat în vigoare, la...
CCR a declarat neconstituțională legea asumată de Guvern pentru abrogarea OUG...
Curtea Constituțională a româniei (CCR) a declarat neconstituțională, în 29 ianuarie, Legea de abrogare a OUG 51/2019, lege pentru care Guvernul Orban și-a angajat...
Maşinile cu emisii zero vor primi numere verzi
Maşinile cu emisii zero vor primi numere verzi, potrivit Ordinului comun al ministrului Mediului, Tanczos Barna, al ministrului de Interne, Lucian Bode, şi al...
DOCUMENT. OUG pentru Uber, publicată în Monitorul Oficial
Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto (ridesharing), a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 537/1...
Taxele de transport mărfuri și taxi în București, plătite prin Ghiseul.ro
Taxele pentru eliberarea autorizațiilor de taxi și cele pentru vehiculele de transport mărfuri, precum și cele de parcare și abonamentele pentru transportul public de...
UPDATE! Guvernul a aprobat restituirea a 13 bani/l la motorina transportatorilor
UPDATE: Hotărârea de Guvern (HG) nr. 153 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 153/23.02/2024.
Guvernul a aprobat, în ședința din 22 februarie, Hotărârea privind...
Liberalizarea transportului rutier de persoane în UE
Parlamentul European va vota săptămâna aceasta liberalizarea transportului rutier de persoane în UE, propusă prin Pachetul de Mobilitate Curată, informează UNTRR, care le cere...
Guvernul a aprobat noile restricții COVID și prelungirea stării de alertă
Guvernul a adoptat, în 6 ianuarie, la propunerea CNSU, HG nr. 34/2022 privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând cu...
Promisiuni pentru eliminarea pirateriei
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, s-a întâlnit cu reprezentanții patronatelor din transportul rutier, pe care i-a asigurat de sprijinul său în simplificarea legislației existente și...
Codul rutier, modificat de Guvern
Guvernul a modificat şi completat prin Ordonanță (OG), în ședința din 10 august, OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier), astfel...
























