AnimaWings oferă de Black Friday peste 10.000 de bilete de avion la tarife reduse, de la 39,99 de euro/sens, pentru zboruri interne și internaționale.

Biletele pot fi rezervate în perioada 7 noiembrie (ora 9:00)-10 noiembrie (ora 23:59), pentru călătorii efectuate între 1 noiembrie-15 decembrie 2025 și 15 ianuarie-25 septembrie 2026, în limita locurilor disponibile.
Pasagerii pot beneficia de tarife speciale, împărțite pe trei categorii:
- de la 39,99 de euro/persoană/sens pentru toate rutele interne operate de AnimaWings între București și Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Suceava, Timișoara, precum și pentru ruta internațională Stockholm-București (ARN-OTP).
- de la 49,99 de euro/persoană/sens, promoția include zborurile București-Istanbul, Cluj Napoca-Istanbul și București-Praga.
- de la 59,99 de euro/pers/sens pasagerii pot zbura din Craiova și Timișoara spre Istanbul, din Istanbul către București și Cluj-Napoca, precum și pe rutele Praga-București, București-Paris (CDG) și retur, București-Stockholm (ARN) și București-Tel Aviv (TLV).
Marius Pandel, președinte & CEO AnimaWings: „Am alocat un număr consistent de locuri la tarife minime pentru toate zborurile din perioada campaniei Black Friday, pe rutele selectate. Ne dorim să încurajăm călătoriile de leisure, în familie sau cu prietenii.
AnimaWings oferă o alternativă completă de zbor, la standarde superioare de confort și servicii, care include bagaj de cabină gratuit (8 + 4 kg), selecția gratuită a locului și check-in online și offline fără costuri suplimentare”.
Toate zborurile sunt operate cu aeronave Airbus de ultimă generație, iar la bord pasagerii au acces la servicii de catering premium, cu meniuri inspirate din bucătăria românească modernă, și echipaj de elită, pregătit să asigure siguranța și confortul fiecărui călător.
Despre AnimaWings
AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour. Are o echipă de profesioniști care oferă pasagerilor călătorii confortabile, în regim de curse regulate sau charter.
Aflată în continuă expansiune, AnimaWings a recepționat, în luna septembrie 2025 a cincea aeronavă Airbus și vizează o flotă de 18 avioane în următorii doi ani, evaluată la peste 1 miliard de dolari.
Începând din această toamnă, compania va opera peste 10 rute noi care consolidează rețeaua de zboruri domestice și conectează aeroporturile principale din România (Otopeni, Cluj, Iași, Craiova, Timișoara, Suceava) cu aeroporturi principale, majore la nivel european și internațional, precum Istanbul, Paris, München, Praga, Stockholm, Tel Aviv și Dubai.
Începând din martie 2026, AnimaWings își va continua expansiunea, primele destinații noi anunțate fiind Londra – Gatwick și Geneva.














