Andreea Marin, Ambasadorul Excelenței în Asistența Scială

La Ateneul Român au fost premiați românii implicați în susținerea cauzelor sociale. Ziariști, politicieni și mai ales asistenți sociali din întreaga țară au pășit pentru scurt timp în lumina reflectoarelor pentru a primi recunoașterea publică a activității lor. În cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială Andreea Marin a primit titlul de ”Ambasador al Excelenței în Asistența Socială din România”.

”Activitatea asistenților sociali se desfășoară de obicei cu discreție și rezultatele muncii noastre, deși schimbă vieți la propriu – de la copiii din familiile defavorizate până la minorități și persoane cu handicap – rămâne de cele mai multe ori necunoscută. A doua ediție a Galei vrea să atragă atenția asupra importanței acestui domeniu în întreaga țară, nu doar în marile orașe”, spune, în comunicatul remis redacției, Doru Buzducea, președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR).

Drept dovadă a faptului că această activitate este necesară cu precădere în mediul rural, publicul a nominalizat și votat pe pagina https://gala.cnasr.ro printre cei 18 câștigători și o doamna primar, Mariana Gâju, din comuna Cumpăna, Constanța, implicată în domeniu de 15 ani.

Evenimentul s-a bucurat de interes nu numai în rândul asistenților sociali de profesie, ci și printre politicienii care susțin crearea unui cadru legislativ propice, sau printre ziariștii implicați în promovarea campaniilor sociale, câștigătorul acestei secțiuni fiind corespondentul Radio România din Reșița.

Andreea Marin, amfitrionul Galei pentru al doilea an la rând, pro bono, a avut parte de o surpiză: i-a fost propusă implicarea în calitate de ambasador al acestui domeniu.

Vedeta, implicată la rândul său în multe campanii umanitare, a acceptat acest rol: ”Încrederea pe care mi-o arătați mă onorează! Accept cu bucurie în suflet propunerea dumneavoastră, pentru a putea promova astfel și mai mult eforturile Colegiului Național al Asistenților Sociali și campaniile umanitare care schimbă în bine vieți. Mă bucur să ne unim forțele și activitățile noastre să fie un model de urmat pentru personalitățile publice dar și pentru fiecare român în parte”, a spus Andreea Marin, cu ocazia primirii distincției.

Decizia care a dus la această propunere se bazează pe acţiunile ei care reprezintă paşaportul către o viaţă cu mai puţine privaţiuni pentru copiii invizibili ai României, pentru cei cu autism, de etnie rromă sau bolnavi de cancer. Prin proiecte precum cel destinat dezvoltării de servicii pentru victimele violenţei în familie şi persoanelor cu dizabilităţi sau ”Respect şi şanse egale pentru femei”, sute de persoane și-au găsit drumul spre incluziunea socială şi egalitatea de şanse.

Seara a fost încununată de recitalul lui Gheorghe Zamfir care, alături de orchestra sa, a concertat pro bono pentru sala arhiplină a Ateneului. Maestrul a ținut să transmită astfel un mesaj către artiștii români pentru implicarea și susținerea cauzelor umanitare.

Activitatea de promovare a acțiunilor și programelor desfășurate de CNASR și de organizațiile nonguvernamentale partenere la nivel local va fi adusă cu regularitate în atenția mass media, pentru a se crea o imagine reală a situației din România, prin comparație cu celelalte state europene.

Lista câștigătorilor Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială 2015:

  • Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului: Isaicu Lucian (Iași)
  • Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi: Rădulescu Alina (Brașov)
  • Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale: Stratulat Viorel – Sergiu (Vaslui)
  • Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate: Mititelu Ramona Voinita (Vaslui)
  • Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost: Bala Cristina-Maria (Satu Mare)
  • Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu: Popescu Viorel (Dolj)
  • Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi: Ciurezu Augustin (Arges)
  • Asistentul social din domeniul incluziunii sociale / economie socială: Ceausescu Denisia (Vâlcea)
  • Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare: Magher Maria (Sibiu)
  • Asistentul social din domeniul prevenirii / reducerii riscurilor asociate infecției cu HIV, consumului de droguri și exploatării sexuale: Ciobanu Ramona (Iași)
  • Premiul pentru jurnalism: Sgaverdea Laura (Radio România, Reșita)
  • Premiul politicianul anului: Gaju Mariana, Primar comuna Cumpăna, jud. Constanța
  • Premiul instituţia anului: Departamentul de Asistență Socială al Universității de Vest din Timișoara
  • Premiul personalitatea anului în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială: Popp Lavinia Elisabeta (Caraș-Severin)
  • Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social: Ghițulescu Nelida (Argeș)
  • Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale: Teoroc Cristina (Ilfov)
  • Premiul pentru cea mai activă sucursală CNASR: Bihor
  • Premiul asistentul social al anului: Botea Loredana (Sibiu). (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.