CNADNR abia a lansat licitația pentru expertiza tehnică a Lotului 3 Orăștie –Sibiu

La 3 luni de la rezilierea contractului cu firma italiană Salini Impregilo Spa, CNADNR a lansat, pe 1 aprilie, licitația pentru expertizarea tehnică a lucrărilor executate la Lotul 3 Orăștie –Sibiu, cuprins între km 43+855 – km 65+965, în lungime de 22,11 km.

Contractul încheiat în 20 mai 2011 pentru proiectarea și execuția Autostrăzii Orăștie – Sibiu Lot 3: km 43+855 – km 65+965 a fost reziliat după 5 ani, în 13 ianuarie 2016.

Lotul 3 a fost dat în circulație în toamna lui 2014, în timpul campaniei electorale pentru prezidențiale, însă la puțin timp au apărut primele defecțiuni. După aproape un an, lotul a fost închis iar o porțiune de 200 de metri a fost demolată în septembrie-octombrie 2015. De atunci, totul este blocat.

”În vederea finalizării acestui obiectiv, având în vedere stadiul execuției lucrărilor, a defectelor existente în șantier și a lucrărilor rămase de executat, se impune clarificarea calității și cantității lucrărilor executate în șantier prin expertizarea acestora. Expertiza se va pronunța și asupra Proiectului tehnic de execuție”, precizează CNADNR.

Valoarea estimată a contractului de 1.808.496,00 lei fără TVA, (inclusiv cheltuieli diverse și neprevăzute în procent de 10% din valoarea serviciilor), sumă ce va fi suportată din garanția de bună execuție a contractului reziliat.

Durata contractului este 15 luni de la data intrării în vigoare. Primele 5 luni ale contractului sunt pentru finalizare expertizei tehnice. După primele 3 luni de la începerea contractului vor urma 12 luni necesare pentru instalarea sistemului de monitorizare a zonelor cu instabilitate a terenului.

”Termenul limită de depunere al ofertelor: 16.05.2016, ora 10:00; data deschiderii ofertelor: 16.05.2016, ora 12:00”, precizează CNADNR.

Așadar, la 7 luni de la demolare aflăm că abia se lansează licitația pentru expertiză. În acest ritm, nici în toamnă nu vor începe lucrările.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.