Poveste fara sfarsit

Pe tema amenzilor pe care trebuie sa le plateasca transportatorii romani in Ungaria, au curs rauri de cerneala si se pare ca diluviul nu se va opri curand. În Ungaria, daca nu ai probleme, nu-i nimic, se inventeaza. Ba mai mult, se aplica inca reglementari abrogate de catre Uniunea Europeana in urma cu ceva vreme. Asa cum este si cazul Certificatului International de Inspectie Tehnica.

Obligativitatea Certificatului ITP Internatio nal a fost suspendata pentru toate tarile UE incepand din aprilie 2008. Insa autoritatile maghiare inca il mai solicita, pe ici pe colo, si, daca aduci ca argument legea europeana, gasesc ei altceva. Iar au to ritatile romane se pare ca nu au facut nimic pentru rezolvarea situatiei. Spre deosebire de bulgari… Astfel, Asociatia Patronala a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) informeaza ca Ministerul bulgar al Transporturilor, a emis o circulara catre directorii Agentiilor regionale, care publica spre informare avizul Comisiei Europene referitor la interpelarea oficiala formulata de Ministerul bulgar al Transporturilor privind ITP international. Avizul stabilea ca, in cepand cu 21 aprilie 2008, nu mai este nevoie de Certificat International de Inspectie Tehnica, potrivit Conven tiei de la Viena privind adoptarea conditiilor unice pentru inspectiile tehnice ale autovehiculelor si recunoasterea mutuala a acestor inspectii din 1997. Conform CE, mai trebuie sa dispuna de susnumitul certificat numai autovehiculele inmatriculate in Albania, Belarus, Moldova, Rusia, Ucraina.

Sanctiuni fara nici un fond

„Tradusa in limba romana, aceasta circulara dovedeste ineficienta vechiului MT roman de a gestiona problemele transportatorilor si, in momentul de fata, avem un raspuns al Comisiei Europene catre MT bulgar, care are efecte (prin ricoseu) si asupra carausilor romani. Aceasta informatie a parvenit ARR in septembrie 2008 printr-o adresa din partea Ambasadei Republicii Bulgaria la Bucuresti“, a aratat Mayer Siegfried, reprezentant APTE 2002. Potrivit APTE 2002, desi acest lucru este cunoscut de organele de control ma ghiare, inca mai cer astfel de certificate internationale. „Daca au facut referire la recomandarea Comisiei Europene, unii transportatori au fost controlati «la sange» si, in unele cazuri, amendati pe alte criterii“, a precizat Mayer Siegfried. O noua dovada de abuz din partea autoritatilor de control maghiare, care se pare ca nu au renuntat la a transforma vanatoarea de romani intr-o poveste fara sfarsit. In acest context, pentru a veni in sprijinul membrilor sai, APTE 2002 a incheiat o intelegere cu o avocata din Ungaria, pentru a reprezenta membrii asociatiei in fata autoritatilor NKH, VPOP sau ORFK, in cazul in care sunt amendati pe baza OG (HU) 57/2007 si/sau pe baza incalcarii regulilor de circulatie etc. „Am curajul de a declara ca este o persoana care prezinta garantia depunerii unui efort maxim si indestulator de competent pentru a crea premisele de recuperare a cat mai multor sume ce au fost platite ca amenzi“, a mai mentionat Mayer Siegrfried. Alte comentarii sunt de prisos. In ciuda intalnirilor bilaterale romano-maghiare, pe care se tot bate moneda de cativa ani, situatia este departe de a fi rezolvata. Dar speranta moare ultima…

– Comisia Europeana recomanda, in special autoritatilor maghiare, dar si celorlalte tari UE, sa implementeze de urgenta masuri ca sa nu se mai ceara ITP international de la transportatorii romani si bulgari. 

Raluca MIHAILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.