UPDATE! Vâlcov, cercetat într-un al 3-lea dosar de corupţie

Procurorii DNA au început urmărirea penală a fostului ministru al Finanţelor din Guvernul Ponta 3, Darius Vâlcov, pentru o nouă faptă de trafic de influență comisă pe vremea când era primar al oraşului Slatina.

Vâlcov este judecat deja într-un prim dosar, din 20 mai, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta.

El se află în arest preventiv din 2 aprilie.

UPDATE 24 iunie: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis astăzi contestaţia lui Vâlcov faţă de măsura arestului preventiv şi a decis, definitiv, plasarea lui sub control judiciar.

În acest prim dosar, Vâlcov este acuzat că a primit mită 2 milioane de euro drept „comisioane” de 10% din valoarea lucrărilor încredinţate preferenţial firmei Tehnologica Radion a omului de afaceri Theodor Berna, din banii Primăriei Slatina, pe vremea când era edil.

Minel Florin Prina, primarul suspendat al municipiului Slatina, este şi el judecat pentru complicitate la trafic de influenţă şi la spălare de bani, iar omul de afaceri Lucian Petruţ Şuşală, pentru complicitate la trafic de influenţă, la spălare de bani şi la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totodată, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Cristian Tomescu sunt deferiţi justiţiei pentru complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din 3 iunie, Darius Vâlcov este urmărit penal într-un al doilea dosar, de data aceasta pentru pentru trafic de influenţă în 2014, pe vremea când ocupa funcţiile de senator şi ministru al Finanţelor. Concret, el a luat de la un om de afaceri 10% (fără TVA) din valoarea unui contract pe bani publici.

În acest al treilea dosar penal, Vâlcov este acuzat că “în perioada noiembrie-decembrie 2012 i-a pretins unui denunțător, administratorul unei societăți comerciale, suma de 2.500.000 lei, reprezentând un procentaj de aproximativ 10-15% din sumele încasate de societatea denunțătorului de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior”, potrivit DNA.

Totodată, “în perioada 21 ianuarie 2013-13 iunie 2013, Vâlcov a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, în schimbul intervenției pe lângă factori de decizie din cadrul Primăriei Slatina, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate”.

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.

Anchetatorii efectuează acte de urmărire penale și față de alte persoane.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.